Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambulanță, aflată în misiune, implicată într-o coliziune cu alte trei mașini în Bihor. O doctoriță, transportată la spital
WhatsApp
Patru persoane au fost rănite, în urma unui accident produs, sâmbătă, pe DN 79 în Bihor, între o ambulanță și alte trei mașini.
Ambulanță, aflată în misiune, implicată într-o coliziune cu alte trei mașini în Bihor. O doctoriță, transportată la spital

„Apelul prin numărul de urgențe 112 a fost la ora 14.04. Accidentul rutier s-a produs pe DN 79, la ieșirea din Nojorid înspre Leș, au fost implicate patru autovehicule, din care o ambulanță, o autoutilitară și două autoturisme”, a declarat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

În zonă se circulă pe un singur sens, alternativ, traficul fiind dirijat de polițiștii rutieri. Deocamdată nu sunt clare împrejurările accidentului rutier, acestea urmând să fie stabilite de polițiști în urma cercetărilor la fața locului, scrie bihoreanul.ro.

În impact au fost rănite o doctoriță și asistenta echipajului din Ambulanță. Accidentul s-a soldat cu patru victime, toate în cod verde medical, adică cu leziuni care nu le pune viața în pericol. „Echipajul nostru mergea la un caz, autospeciala era cu semnalele acustice și luminoase pornite. La spital va merge numai o persoană, doctorița de pe ambulanță, are o contuzie toracică, dar se simte bine. Mai devreme acorda primul ajutor celorlalte victime la locul accidentului”, a precizat, pentu BIHOREANUL, dr. Liciniu Venter, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Bihor.

La fața locului a fost mobilizată o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului 1 Oradea, o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru asigurarea normelor de apărere a incendiului la locul accidentului, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, pompierii militari paramedici din cadrul Detașamentului 2 Oradea și Detașamentului de Pompieri Salonta, respectiv un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Traficul în zona producerii accidentului este îngreunat. Coloana între Nojorid și Leș e de peste 1 kilometru. O parte dintre șoferii care merg dinspre Oradea se întorc din drum.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel