Ambasada României la Washington acordă finanțări pentru românii care se întorc în ţară, pentru un număr de 250 de persoane din Diaspora, prin furnizarea unui program de formare antreprenorială.
Iată comunicatul:
Proiectul Diaspora Invest, prezentat la Ambasada României la Washington
Ambasada României la Washington a găzduit, luni, 19 martie 2018, un eveniment de informare privind acordarea de finanțări pentru românii care se întorc în ţară pentru a deschide o afacere, organizat în colaborare cu Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est, în cadrul proiectului „Diaspora Invest”. La eveniment au participat membri ai comunităţii româneşti din zona metropolitană Washington, studenţi, profesori, tineri cu preocupări în domeniul antreprenorial, public interesat de dezvoltarea economică a României şi de oportunităţi de afaceri.
În cuvântul de bun venit adresat participanţilor, ambasadorul George Cristian Maior a subliniat rolul esenţial al diasporei în dezvoltarea economică a României şi i-a încurajat pe cei prezenţi să susţină eforturile autorităţilor române şi să investească în ţara de origine. Referindu-se la Centenarul Marii Uniri, ambasadorul român a menţionat că Ambasada României la Washington va organiza evenimente de marcare a momentului istoric, la care sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi membri ai comunităţii româno-americane, capabili să dea dovadă de solidaritate în susţinerea intereselor României în SUA.
În cadrul evenimentului de informare au fost prezentate, de către specialiştii organizaţiilor care gestionează proiectul, scopul, condiţiile de înscriere necesare pentru a beneficia de finanțare în cadrul proiectului, criteriile de selecție în vederea accesării programului online de formare antreprenorială, precum şi beneficiile aduse prin implementarea programului.Proiectul urmăreşte dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare înfiinţării şi dezvoltării unei afaceri în România pentru un număr de 250 de persoane fizice din Diaspora, prin furnizarea unui program de formare antreprenorială. De asemenea, unul dintre obiective este oferirea unui număr de 30 de finanţări de tip start-up, în valoare de câte 177.000 lei fiecare, pentru câştigătorii concursului de idei de afaceri. Mai multe detalii pot fi găsite accesând pagina de web: http://diasporainvest.ro/.
Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART este o asociaţie nonprofit, apolitică, a cărei activitate se concentrează pe implementarea de proiecte sociale, creșterea ratei de angajare a persoanelor provenind din medii vulnerabile, susținerea de servicii de informare, orientare, mediere, consiliere profesională și cursuri de formare profesională, activităţi de antreprenoriat și consultanță în afaceri.
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o organizaţie neguvernamentală, care funcționează ca o platformă de networking și sprijin reciproc pentru membrii săi.
Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători (PTIR) militează pentru susținerea, apărarea, promovarea și reprezentarea intereselor profesionale, economice și sociale ale tinerilor întreprinzători din România, stimulând și promovând spiritul antreprenorial.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News