Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alţi 86 de cetăţeni români şi familiile acestora, evacuaţi în această seară din Fâșia Gaza
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe informează că alţi 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.

"Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că duminică, 12 noiembrie, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo", se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

MAE reaminteşte că, până la acest moment, 134 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România.

Cei 86 de cetăţeni români şi familiile acestora au fost preluaţi din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Egipt, urmând să fie însoţiţi până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE.

romani-evacuati-fasia-gaza-romani-aeroport-egipt-2

Cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România în perioada următoare

 

"MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistenţă consulară în continuare. În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren", arată sursa citată.

MAE subliniază că "situaţia de securitate din regiune se menţine complexă şi volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcţie de factorii din teren, astfel încât siguranţa persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel