Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 87.750 de noi doze, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuție București: 33.930 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 9.360 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 8.190 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
A doua etapă a campaniei de vaccinare a început vineri, fiind destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale. Alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, România primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News