În data de 20.06.2020, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș - I.T.P.F. Oradea au depistat, în zona de responsabilitate, trei persoane care nu își justificau prezenta în zonă.
Acestea au fost observate pe direcția localității Satăul Mic, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria, fiind oprite şi conduse la sediul Sectorului P.F. Borș, pentru cercetări. Astfel, în cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei cetăţeni din Maroc, bărbaţi, având vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, solicitanți de azil in România.
Mai târziu, în jurul orei 24.00, pe direcția aceleiași localități, au fost depistate alte patru persoane, în timp ce se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Acestea au fost conduse la sediul Sectorului P.F. Borș, pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria, Etiopia și Eritreea, doi tineri în vârstă de 20 și 21 de ani și două tinere în vârstă de 20, respectiv 25 de ani, toți solicitanți de azil in România. Aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat în ambele cazuri la întreruperea călătoriei celor şapte persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News