Atacul de joi este cel mai grav de acest fel comis vreodată în Republica Cehă, unde numeroase persoane au arme, unele fiind puşti de vânătoare, dar unde incidente precum cel de la Universitatea Carolină sunt extrem de rare.
În faţa universităţii oamenii vin începând de joi seară pentru a aprinde lumânări în memoria celor ucişi.
''Începând de astăzi am adoptat în întreaga ţară măsuri preventive în legătură cu ţinte uşoare şi şcoli. Nu avem informaţii despre vreo ameninţare concretă. Acesta este un semnal că ne aflăm aici şi suntem pregătiţi'', a anunţat poliţia cehă pe platforma X (fosta Twitter).
Ministrul de interne ceh Vit Rakusan a declarat pentru postul public de radio că 13 din cele 14 victime au fost identificate. Printre cei răniţi se află doi cetăţeni ai Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi unul olandez.
Atacatorul, în vârstă de 24 de ani, a murit joi la Universitatea Carolină, fiind posibil să se fi sinucis sau să fi fost împuşcat de forţele de ordine, potrivit poliţiei.
Bărbatul deţinea permis de armă şi nu avea cazier judiciar. El era student la Facultatea de Arte a Universităţii Caroline, unde a avut loc atacul.
Suspectul îşi ucisese tatăl la locuinţa situată la circa 20 de kilometri de Praga. Poliţia avea informaţia că tânărul intenţiona să se sinucidă şi îl căuta într-o altă clădire a universităţii, unde el urma să participe la un curs. Însă atacatorul s-a îndreptat în schimb spre clădirea principală a Facultăţii de Arte, într-o piaţă aglomerată situată la numai câteva sute de metri de centrul vechi al oraşului Praga.
Guvernul ceh a declarat pentru sâmbătă zi de doliu naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News