Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alegeri SUA. Român în Chicago: „Ca la noi, când a trebuit să alegem între Iliescu și Vadim”
WhatsApp
Laurenţiu Vlad este un român care trăiește în Chicago, al treilea oraş american ca număr de locuitori. El a votat la alegerile din SUA cu Donald Trump, dar nu pentru că este un fan al acestui președinte republican.

Invitat în direct în ediția specială a Știrilor Pro TV, difuzată cu ocazia alegerilor prezidențiale din SUA, Laurențiu a spus că a votat cu Trump doar pentru că democrații lui Joe Biden au o direcție politică „prea mult spre stânga”.

„Pe mine nu m-a convins Trump personal, pentru că nu pot să spun că îmi place de Trump ca și persoană. În același timp (...) îmi vine greu să votez pentru ceea ce văd eu la democrați o mișcare spre stânga. Prea mult spre stânga. Și de acolo e votul meu pentru Trump, de fapt”, a spus Laurențiu la Știrile Pro TV.

De altfel, pentru că nu a fost convins din punct de vedere politic de niciunul dintre cei doi candidați, Laurențiu a făcut o comparație cu scrutinul electoral din România anului 2000, când Ion Iliescu a fost votat chiar și de către cei care îl criticau la acea vreme, de teamă să nu iasă președinte Corneliu Vadim Tudor, considerat un extremist de dreapta.

„Dacă ne gândim, așa, putem să facem o comparație, cum ar fi alegerea în România, când a trebuit să alegem între Iliescu și Vadim, dacă vă aduceți aminte”, a mai spus Laurențiu Vlad, un român stabilit în SUA.

 

„Am mulți prieteni care sunt democrați și mă feresc să spun că am votat cu Trump”

 

Tot el subliniază faptul că o problemă precum pandemia de Covid-19 este mai puțin importantă pentru americanii de rând, decât economia.

„Pentru americani, cel mai mult contează de fapt economia. Pandemia, deși are un impact puternic asupra oamenilor, în același timp cred că oamenii sunt și obosiți de regulile care se schimbă de la o zi la alta și de lipsa de consistență în mesaj”, a mai spus el.

O altă explicație a românului din SUA pentru unele dintre voturile obținute în această a doua candidatură de către Donald Trump este dată de tot ceea ce s-a întâmplat în Statelor Unite pe parcursul acestui an: proteste violente, jafuri, bătăi pe străzi și nesiguranță în mijlocul zilei.

„Da, faptul că în majoritatea orașelor mari, care sunt conduse de democrați, s-a ajuns la faptul că statuile lui Christopher Columbus sunt date jos. Filme cu care noi am crescut sunt considerate ”not politically corect”. Faptul că violența care a existat și vandalismul care a fost în toate orașele mari, furtul din casele oamenilor și din magazine a fost considerat un ”peaceful protest”. Pentru mine sunt semnale care mă îngrijorează. În același timp, problema cea mai mare că o mare parte din susținătorii democraților pledează pentru toleranță, dar toleranța există atâta timp cât ești de acord cu toleranța lor. Eu am mulți prieteni care sunt democrați și mă feresc să spun că am votat cu Trump”, a conchis Laurențiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel