Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aimee Iacobescu a murit. Actrița româncă avea 71 de ani
WhatsApp
Actriţa Aimee Iacobescu a murit în noaptea de luni spre marţi, într-un spital bucureştean. Artista avea 71 de ani.

Artista avea 71 de ani.

Aimee Iacobescu s-a născut la 1 iulie 1946, la Buzău.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale'' în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, potrivit site-ului oficial al Teatrului Naţional Bucureşti, www.tnb.ro. Ea a rămas în inimile iubitorilor de film cu rolul Domniţei Ralu.

Actriţa a interpretat roluri diverse, cu o mare încărcătură emoţională, pe scena TNB.

Carieră

A debutat în teatru în spectacolele ''Alizuna'' de Tina Ionescu Demetrian (1963) şi ''Adam şi Eva'' de Aurel Baranga (1963). A mai jucat în spectacole precum ''Troienele'' de Jean Paul Sartre (1968), ''Furtuna'' de Nikolai Alekseevici Ostrovski (1973), ''Apus de soare'' de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1974), ''Richard al III-lea'' de William Shakespeare (1976), ''Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu (1981), ''Vlaicu Vodă'' de Alexandru Davila (1982), ''Titanic Vals'' de Tudor Muşatescu (1983), ''Marea'' de Edward Bond (1987), "Menajeria de sticlă" de Tennessee Williams (1992), "Orfeu în Infern" de Tennessee Williams (1994), ''Regele şi cadavrul'' de Vlad Zografi (1998), "Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward (2002), "Cinci femei în tranziţie" de Rodica Popescu Bitănescu (2003).

De asemenea, s-a remarcat în filme precum: ''Cosmin, fiul zimbrului" (1965), ''Haiducii'' - regia Dinu Cocea (1966), ''Zestrea Domniţei Ralu" - regia Dinu Cocea (1971), ''Săptămâna nebunilor'' - regia Dinu Cocea (1971), "Osânda" - regia Sergiu Nicolaescu (1976), "Revanşa" - regia Sergiu Nicolaescu (1980), "Dumbrava minunată" - regia Gheorghe Naghi (1983), "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - regia Sergiu Nicolaescu (1987), "Detectiv fără voie" - regia Doina Teodoru (2001).

În anul 2004, i-a fost conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor, în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel