Aeroportul Castellón își consolidează conexiunea cu România prin adăugarea unui al patrulea zbor săptămânal către București, începând din luna iunie. Directorul general al Aerocas, Justo Vellón, și-a exprimat satisfacția față inaugurarea unui nou zbor, ruta fiind una "strategică pentru aeroportul Castellon". Anul trecut pe această rută au călătorit peste 50.000 de pasageri.
De la începutul sezonului de vară, ruta către capitala României, gestionată de compania Wizz Air, are trei conexiuni săptămânale, operând în zilele de marți, joi și sâmbătă. Din luna iunie, o a patra frecvență a fost programată pentru duminica.
Justo Vellón a subliniat obiectivul de a continua să facă progrese în îmbunătățirea conectivității aeriene a orașului Castellón, "prin atragerea de noi rute, dar și prin consolidarea și extinderea celor existente".
În acest sens, el a apreciat progresele înregistrate de cele două rute cele mai veterane ale aeroportului Castellón, Londra și București, care în actualul sezon de vară au patru frecvențe săptămânale și și-au dublat capacitatea față de sezonul de iarnă.
Aeroportul Castellon are zece rute programate pentru acest an, dintre care opt sunt în prezent operaționale: Londra, Roma, Berlin, Bruxelles, Milano, București, Dusseldorf și Madrid. Alte două vor fi adăugate în luna iunie: Porto și Bilbao.
Pe de altă parte, aeroportul Castellon lucrează pentru lansarea unei noi conexiuni interne în 2024, scrie publicația spaniolă ABC.
----------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News