Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aeroport, închis în urma unui atac. Zborurile sunt amânate cel puţin 48 de ore
WhatsApp
Armata israeliană a atacat poziţii islamiste situate la periferia capitalei Siriei, iar Aeroportul internaţional din Damasc a fost închis deoarece pista a fost afectată de bombardamentele israeliene.

Cel puţin o persoană a fost rănită în urma bombardamentelor israeliene efectuate vineri dimineaţă la periferia sudică a oraşului Damasc, anunţă presa de stat siriană şi site-ul Ynetnews.com.

Sistemele antiaeriene siriene au interceptat unele dintre rachetele israeliene, dar altele au provocat daune semnificative.

Pista Aeroportului internaţional din Damasc a fost avariată în bombardamentele israeliene, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul The Times of Israel.

 

Zborurile sunt amânate cel puţin 48 de ore

 

Aeroportul a fost închis, iar toate zborurile sunt amânate cel puţin 48 de ore.

Aceasta este a doua serie de bombardamente israeliene din ultimele zile. Luni, avioane militare israeliene au atacat poziţii ale armatei siriene.

Israelul efectuează frecvent bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate organizaţiei şiite Hezbollah. Iranul şi mişcarea fundamentalistă Hezbollah au trimis militanţi în Siria pentru a ajuta Administraţia Bashar Al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel