Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adrian Năstase, REVOLTAT că Iohannis nu l-a felicitat de ziua lui
WhatsApp
Adrian Năstase este revoltat pentru că nu a fost felictat de Klaus Iohannis și nici de premierul României cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Năstase spune că a fost felicitat în schimb de Viktor Orban. 

"Astăzi l-am primit, la solicitarea sa, pe ambasadorul Ungariei la Bucuresti, domnul Botond Zakonyi. Domnul ambasador a dorit să-mi inmâneze o scrisoare de felicitare din partea premierului Viktor Orban, impreună cu o selectie de vinuri din Ungaria, cu ocazia implinirii vârstei de 70 de ani.

Au trecut aproape 20 de ani de la momentul in care l-am intâlnit  si când, in urma demersurilor românesti a trebuit să modifice Legea statutului. Am avut, de altfel, numeroase controverse dar desfăsurate intr-un mod civilizat, tinand seama de nevoia unui climat de bună-vecinătate.

Gestul său, de a mă felicita cu ocazia aniversării, il consider un gest de elegantă si de  normalitate.

PS Să nu mă intrebati dacă cineva de la guvernul român actual sau de la Cotroceni mi-a trimis un astfel de mesaj. Concluziile le trageti singuri…" este mesajul lui Adrian Năstase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel