Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adevărul despre 'merele românești' din piețe. ANPC a descoperit de unde provin de fapt (VIDEO)
WhatsApp
Merele românești care se vând în piețe de către „producători locali“, la prețuri mai mult decât piperate, sunt orice, mai puțin autohtone. Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a arătat până unde merge ipocrizia precupeților și de unde provin de fapt „merele românești“ sau  „strugurii de primăvară“.
Mere (sursa: pexels.com)

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a postat pe rețelele de socializare un filmuleț din timpul unui control într-o piață din București.

Pe imagini se aude discuția cu o vânzătoare de mere așa-zise românești. În fapt, fructele erau etichetate a fi din România (n.r. Golden Românesc Extra, Bot de iepure de Voinești), dar vânzătoarea a recunoscut că nu erau din producție proprie, ci marfă adusă din afara României.

„Golden Românesc Extra. Dar tocmai mi-ați spus că nu e românesc“

„Scrie, dar nu e“, răspunde vânzătoarea șefului ANPC.

Pe data de 19.04.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunile (CRPCR) București-Ilfov a anunțat că desfășurat o serie de acțiuni de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniu la operatorii economici și producătorii care activează în Piața Gorjului si Piața Veteranilor, din sectorul 6 al Capitalei.

Horia Constantinescu: Aflăm de la escrocul de tarabă că avem struguri de primăvară și mere de iarnă

 

În urma neregulilor constatate, comisarii au aplicat, până în acest moment – verificările fiind în curs, la 20 dintre societățile comerciale și producători – următoarele sancțiuni contravenționale:

–  amenzi contravenționale în cuantum de 196.000 lei

– 2 avertismente

– oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme,

– oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor pentru 13 operatori economici

– oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor pentru zone din Piața Gorjului, pentru lipsa amenajărilor și a igienei.

”În unele dintre piețele verificate, cumpărăturile au devenit o cursă cu peripeții și obstacole, la finalul căreia te poți considera norocos dacă nu ai pățit nimic. Gropile de pe alei, aplecătorile ruginite și pline de crăpături, tarabele dezmembrate și mizeria, toate reprezintă un real pericol pentru cei ce doresc să își facă cumpărăturile cât mai aproape de ceea ce demult erau producătorii români. Înconjurați de bișnițarii anilor 2000, adevărații producători bat în retragere.  Aflăm de la escrocul de tarabă că avem struguri de primăvară și mere de iarnă.  Certificatele acestora fiind niște falsuri grosolane! Continuăm!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

@horiaconstantinescuanpc

Falșii producători distrug ce-a mai rămas din leguma și fructa de curte așa cum le știam în copilărie

♬ original sound - Horia Constantinescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel