Viața româncelor din Italia nu este deloc atât de roz precum pare când se întorc la familie și se bucură de puținii bani pe care au reușit să îi adune. Însă, în spatele banilor se află sacrificu, muncă și multe multe zile grele. Și toate pentru ce? Pentru că, având bani poți cumpăra sănătatea și un trai mai bun aici acasă, în România, trai de care unele dintre ele nu îl mai apucă.

Libertatea a aflat povestea uneia dintre miile de îngrijitoare românce din Italia, Eugenia, care a povestit toate lucrurile mai puțin plăcute, care nu se aud de cele mai multe ori. Iată viața româncelor care îngrijesc bătrânii din Italia.

Viața româncelor care îngrijesc bătrâni în Italia

Eugenia a plecat încă din 2011, când abia avea 43 de ani. Nu a plecat pentru bani, ci pentru a scăpa de violența domestică. A fugit de acasă și s-a salvat plecând la muncă în Italia. Locuia la Tulcea, în casa părintească, împreună cu soțul și cu fiica ei în vârstă de 17 ani.

„Fata a asistat la foarte multe bătăi, a primit și ea – cu cuțit la gât, cu topoare, cu chemat poliția, care zicea: «Dar n-avem ce să facem acuma, venim când s-o trezi mâine (din beție)»”.

Într-o zi, Eugenia nu a mai stat pe gânduri, așa că a împrumutat 100 de euro de la o prietenă, și-a luat câteva haine de vară într-o valiză și a plecat cu autobuzul la Lecce, în sudul Italiei, unde auzise de la cineva că se găsește de lucru. Mâncare nu și-a luat decât ceva care să-i mai păcălească foamea pe drumul de două zile, un pachet de biscuiți și niște covrigei. 

A ajuns în parcul din Lecce la 12 noaptea și l-a așteptat pe Lică până la două. Nu-l cunoștea, dar o prietenă îi făcuse legătura cu românul acesta care-i promisese că o să-i găsească de lucru. Eugenia i-a dat un cartuș de Marlboro lung, așa cum îi zisese prietena ei că se face, și l-a rugat să nu-și bată joc de ea. 

„M-a vândut ca pe-o găină”

Lică a condus-o în locul unde erau cazate mai multe românce. Toate aproape își căutau de lucru ca badante, după cum sunt numite îngrijitoarele de bătrâni. Însă altele erau lucrătoare sexuale, gând care a speriat-o pe Eugenia. 

Condițiile nu au fost nici măcar minime din punct de vedere al confortului, pat nu avea, așa că  a dormit pe o saltea, împreună cu un câine.  S-a bucurat să plece atunci când Lică i-a găsit de lucru.

„M-a dus într-o după-amiază la poartă la cimitirul din Sannicola și m-a lăsat acolo”, povestește Eugenia. „Mi-a zis: «Vezi că vine cineva să te ia». Pe urmă am aflat că persoana respectivă i-a dat 400 de euro lui Lică pentru mine; m-a vândut ca pe-o găină”.

„Eugenia? Eu sunt noul tău șef de muncă”

Aventura Eugenei în Italia a început după ce un italian la vreo 65 de ani s-a întâlnit cu ea și i-a spus scurt: „Eugenia? Eu sunt noul tău șef de muncă”

Acesta a condus-o la mama lui, o bătrâna care a plăcut-o și pe care a îngrijit-o un an de zile. Eugenia era plătită cu 600 de euro și lucra la negru, fără contract. Italianul îi oprea un procent din salariu ca să-și recupereze cei 400 de euro pe care-i dăduse lui Lică. 

„El venea toată ziua pe-acolo, dar eu mi-am văzut strict de bătrână”. 

După primul an, cu toți bănuții strânși s-a întors acasă la fetița ei

Când a mers în România după un an ca să-și vadă fiica, Eugenia a lăsat-o pe altă româncă în locul ei. Când s-a întors, italianul n-a mai vrut s-o primească înapoi pentru că nu i-a acceptat avansurile. În primii ani de muncă în Italia, Eugenia i-a trimis fiicei ei în România aproape toți banii pe care i-a câștigat; au fost luni în care nu și-a oprit nici măcar 50 de euro. Fata plătea ratele pentru aragaz, frigider, telefon mobil și alte datorii pe care le aveau.

Soțul Eugeniei consuma alcool și juca jocuri de noroc, așa că ea întreținea familia. În România a fost secretară la o Întreprindere Agricolă de Stat (IAS), apoi bucătăreasă la o pensiune din Deltă și la un restaurant din Tulcea. A lucrat o perioadă și într-o fabrică de pâine, unde și-a rupt piciorul în timp cobora treptele cu o ladă de produse în brațe.

Deși șchioapătă și astăzi din cauza accidentului de muncă, fabrica nu i-a plătit nicio despăgubire.

Norocul i-a surâs puțin în 2012, când Eugenia a întâlnit o bătrână alături de care a stat 10 ani

În 2012, după ce și-a pierdut primul loc de muncă din Italia, Eugenia s-a angajat la o familie din Aradeo, în provincia Lecce, unde a îngrijit o bătrână timp de 10 ani, până când aceasta a murit, la 102 ani. La început, lucra la negru și primea 600 de euro pe lună – făcea curățenie, gătea și avea grijă de bătrână.

În zilele de sărbătoare sau la aniversări, toți cei cinci copii ai femeii o vizitau împreună cu familiile lor, iar Eugenia trebuia să facă pregătirile, să gătească și să strângă după toți.

Însă, nu mult a fost bine nici aici, deoarece, unul dintre fiii bătrânei, un medic care locuiește în Aradeo, îi cerea Eugeniei să stea în picioare și să-i servească „precum slugile” atunci când veneau doar el și familia lui la masă. Ceilalți copii, care locuiau în alte orașe, o tratau cu mai mult respect. 

Eugenia e născută pe 24 decembrie, iar copiii bătrânei nu i-au spus niciodată „La mulți ani!” și nu i-au oferit vreun cadou. Când voia să-și ia liber câteva ore de ziua ei, îi spuneau că trebuie să se ocupe de pregătirile de Crăciun pentru întreaga familie. Abia după ce i-a amenințat că o să plece, au acceptat ca Eugenia să-și ia liber de două ori pe săptămână câte patru ore. În restul timpului stătea doar în casă, împreună cu bătrâna, iar fiul din Aradeo făcea cumpărăturile.

După câțiva ani Eugenia a cerut să i se facă contract de muncă, însă și aici a avut parte de alte nedreptăți

Eugenia spune că în ultimii ani „s-a mai deșteptat” și a cerut să-i fie respectate unele drepturi. Copiii bătrânei i-au făcut contract, dar au trecut doar cinci ore de muncă pe zi, ceea ce înseamnă taxe mai mici la stat pentru familie și pensie mai mică pentru ea. În ultimul an, „după lupte greco-romane”, a avut contract de opt ore și au acceptat să-i plătească zilele de sărbătoare. 

În Italia nu este legal să lucrezi 24 de ore din 24, așa cum era, în realitate, programul Eugeniei. Familia ar fi trebuit să angajeze două femei și să le treacă în contracte câte 10 ore de muncă pe zi, dacă ar fi respectat legea. 

„Cu banii nu poți cumpăra sănătatea”

Eugenia a trimis la Libertatea fotografii cu Felicita, bătrâna pe care a îngrijit-o timp de 10 ani și de care s-a atașat. Cel mai greu i-a fost în ultimii ani, când femeia avea halucinații și striga ore întregi, uneori în mijlocul nopții: „Mama! Mama!”. Credea că-l vede pe soțul ei decedat și îi cerea Eugeniei s-o ducă la bucătărie ca să-i pregătească de mâncare.

Cât timp a fost conștientă, bătrâna s-a purtat mereu frumos cu ea. Acesta a fost și motivul pentru care Eugenia a tolerat în anii aceștia avansurile și grosolăniile medicului.  Când a început să se simtă rău, Eugenia l-a sunat pe fiul bătrânei. I-a spus că-i curge sânge din nas și că are amețeli, dar el i-a răspuns că n-are nimic. Abia când situația s-a agravat, a fost de acord s-o ducă pe Eugenia la spital: avea glicemia 650 și a fost diagnosticată cu diabet. După ce s-a externat, doctorul a vrut s-o concedieze pentru că era bolnavă, dar ceilalți frați n-au fost de acord. 

„Nu știu ce-mi oferă ziua de mâine”

Acum Eugenia, care are 54 de ani, îngrijește o bătrână de 94 din Leverano, o altă localitate din provincia Lecce. Primește 900 de euro pe lună, fără contract, dar e mulțumită, pentru că familia o tratează cu respect, iar bătrâna poate să meargă și să se spele singură. Ea îi ține companie, îi gătește, îi dă să mănânce și are grijă de casă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News