Sosit la locul accidentului, la 57 de kilometri nord de Sofia, Valentin Radev a declarat că '13 persoane au murit pe loc şi alte trei din cauza rănilor'. 'Alte 26 de persoane sunt rănite', dintre care trei în stare gravă, a adăugat el.
Pe o ploaie torenţială, autocarul care transporta turişti bulgari după vizita la o mănăstire a părăsit carosabilul şi s-a prăbuşit în albia râului Iskar, un afluent al Dunării. Patru maşini au fost lovite, dar pasagerii lor nu au fost răniţi, a precizat poliţia.
Autocarul fabricat în 2001 care transporta 33 de membri ai unui club de pensionari nu a fost supus controlului tehnic periodic, cum ar fi trebuit, la începutul lui august, a explicat viceministrul transporturilor Anghel Popov.
Guvernul bulgar a decretat zi de doliu naţional pentru luni. Cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, cu o reţea rutieră prost întreţinută şi un parc de maşini depăşit, Bulgaria înregistrează anual mii de morţi din cauza accidentelor rutiere, mai scrie AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News