Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident feroviar grav în Spania. Două trenuri s-au ciocnit: 13 răniți și peste 250 de persoane au fost evacuate
WhatsApp
Două trenuri s-au ciocnit în orașul spaniol Alora, provincia Málaga. Accidentul a dus la evacuarea urgentă a peste 250 de persoane și la rănirea a mai multor pasageri.
Două trenuri s-au ciocnit în Spania. 13 persoane au fost rănite (Sursa: X)

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 16 spre 17 decembrie. Trenurile, unul din Sevilla, au deraiat parțial, iar unul a fost la un pas de a se răsturna. Ultimul vagon al unuia dintre trenuri, care a deraiat din cauza coliziunii, a prezentat un risc de incendiu din cauza scurgerii de motorină.

Forțele și Corpurile de Securitate de Stat (FCSE) au inițiat o anchetă pentru a determina cauza accidentului. Între timp, Consorcio Provincial de Bomberos de Málaga (CPB), cu unități din Coin, Campillos și Antequera, a fost implicat activ în operațiunile de salvare. Garda Civilă a fost, de asemenea, trimisă la fața locului pentru a ajuta, transmite Ok Diario. 

 

13 raniți, între care un copil

 

Toți pasagerii au fost evacuați în siguranță, cu ajutorul Garzii Civile. Aceștia au fost transportați la stația El Chorro și la un restaurant din apropiere. Un pasager evacuat a povestit pentru postul de televiziune La Sexta despre rănile suferite, în care un copil a căzut la pământ și s-a rănit la cap și o altă femeie a fost rănită la o mână. În total, 13 persoane au fost ranite în urma incidentului.

Coordonarea răspunsului de urgență a fost asigurată de Emergencias 112 Andalucía, cu diverse servicii de sprijin, inclusiv două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță 061, o ambulanță de sprijin a Crucii Roșii și echipe locale de urgență mobilizate.

Compania feroviară Renfe a confirmat evacuarea în siguranță a tuturor pasagerilor, aproximativ o sută din fiecare tren, pe platformă.

Compania a dispus, de asemenea, un tren alternativ pentru a transporta pasagerii afectați la stația María Zambrano din Málaga. De acolo, aceștia au fost preluați cu autocare și transportați către Sevilla și stațiile intermediare.

 

-------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel