Numărul morţilor în urma erupţiei vulcanului Semeru din provincia indoneziană Java de Est a ajuns la 15, au anunţat luni autorităţile, relatează dpa, scrie Agerpres.
Printre victime se numără o femeie şi fiica ei ale căror cadavre au fost găsite îmbrăţişate sub dărâmăturile casei lor, a informat site-ul de ştiri Kompas.com.
Cel puţin 68 de persoane au suferit arsuri după erupţia de sâmbătă a Muntelui Semeru, cel mai înalt munte de pe insula Java, a declarat Wawan Hadi, şeful agenţiei locale de protecţie civilă.
Erupţia i-a determinat pe sătenii din districtul Lumajang să fugă îngroziţi din casele lor, în timp ce o coloană uriaşă de fum se ridica spre cer.
Imaginile transmise de televiziuni au arătat case acoperite de un strat gros de cenuşă, doar acoperişurile rămânând vizibile.
Peste 1.500 de persoane au fost evacuate şi mutate în adăposturi temporare, inclusiv în moschei şi birouri guvernamentale, a mai spus Wawan.
Eforturile de salvare au fost îngreunate de cenuşa fierbinte şi de prăbuşirea unui pod important care lega Lumajang de oraşul Malang, au mai spus oficialii.
Muntele Semeru, cu o înălţime de 3.676 de metri, care face parte din Parcul Naţional Bromo Tengger Semeru, a erupt de mai multe ori din decembrie anul trecut.
Indonezia, o ţară cu 127 de vulcani activi, se află în aşa numitul "Cerc de foc al Pacificului", fiind afectată frecvent de cutremure, majoritatea de mică intensitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News