„În data 07.08.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 94.400 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 32.100 mijloace de transport (dintre care 11.500 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.000 persoane cu 16.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.400 persoane cu 15.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 34.400 de persoane şi 16.600 de mijloace de transport (6.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 18.250 de persoane cu 9.200 mijloace de transport”, se arată în comunicatul IGPF.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 53 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 32 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţiştii de frontieră au mai descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 52.300 lei, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.100 lei, se mai arată în comunicatul IGPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News