Cei 86 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de sâmbătă, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcaţi spre România.
MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
''Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren'', arată sursa citată.
Până în prezent, 220 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza, informează Agerpres.
Mişcarea Hamas "a pierdut controlul asupra Gaza" şi combatanţii săi "fug spre sud", a afirmat luni ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, după cinci săptămâni de război cu mişcarea islamistă palestiniană, informează AFP.
Civili "jefuiesc bazele Hamas. Ei nu mai cred în guvernul Hamas" la putere în acest teritoriu palestinian bombardat neîncetat de Israel şi aflat într-o situaţie umanitară catastrofală, a susţinut ministrul israelian al apărării într-o înregistrare video difuzată de mai multe canale de televiziune.
Israelul bombardează Gaza neîncetat, din aer, de pe uscat şi de pe mare, de cinci săptămâni, ca răspuns la atacul fără precedent întreprins de Hamas pe 7 octombrie pe teritoriul israelian.
De la sfârşitul lui octombrie, trupele sale la sol au avansat în nordul acestui teritoriu îngust şi luptele cu combatanţii Hamas se derulează deja în centrul oraşului Gaza, unde se mai află încă zeci de mii de civili.
Armata israeliană anunţă zilnic despre alte noi infrastructuri militare ale Hamas destructurate în Gaza, despre descoperiri de ascunzători de arme şi tuneluri, precum şi despre "comandanţi" ai mişcării palestiniene - clasată drept organizaţie teroristă de Uniunea Europeană şi SUA - ucişi în timpul operaţiunilor.
Potrivit unor surse militare israeliene citate luni în mai multe media, Hamas număra înainte de 7 octombrie circa 30.000 de combatanţi în Fâşia Gaza, repartizaţi în cinci brigăzi regionale, 24 de batalioane şi circa 140 de companii.
Potrivit aceloraşi surse, batalioanele Hamas din nordul Fâşiei Gaza au suferit "lovituri importante" în ultimele săptămâni şi multe dintre ele nu mai pot să-şi organizeze atacurile, din cauza morţii comandanţilor lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News