Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
70 de turişti români, blocaţi în Turcia: Agenţia de turism cu care au plecat şi-a declarat falimentul
WhatsApp
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) verifică situaţia agenţiei de turism Soley Tour, specializată pe destinaţii din Turcia, şi a pachetelor şi serviciilor turistice comercializate, în condiţiile în care, la această oră, 78 de turişti clienţi ai tur-operatorului se află în Turcia, informează un comunicat al instituţiei.
70 de turişti români, blocaţi în Turcia: Agenţia de turism cu care au plecat şi-a declarat falimentul

Din informaţiile obţinute de echipa MAT, care se află în verificări la agenţia de turism Soley Tour, 70 din cei 78 de turişti din Turcia au costurile asigurate pentru serviciile turistice (fie prin intermediul agenţiei revânzătoare, fie direct de către turişti). Ceilalţi opt turişti urmează să ajungă în România cu ajutorul agenţiei de turism Cocktail Holidays.

„MAT doreşte să le mulţumească tuturor agenţiilor de turism care şi-au arătat disponibilitatea pentru asigurarea gratuită a serviciilor de transport de întoarcere în ţară a turiştilor care s-ar afla în imposibilitatea de a achita preţul necesar. Este un gest extraordinar de solidaritate!”, susţin reprezentanţii ministerului.

Astfel, agenţiile de turism care pot oferi gratuit transportul din Antalya către România pentru turiştii care au achiziţionat pachete de la Soley Tour sunt: Cocktail Holidays, care oferă transportul gratuit, în limita locurilor disponibile, în zilele de 22, 27, 29 august către Bucureşti şi 25 august către Iaşi, Christian Tour, Prestige Tours, Mr. Peter Company.

„Totodată, MAT doreşte să evidenţieze faptul că turiştii români pot lua legătura cu Secţia Consulară a Ambasadei României din Ankara în cazul unor situaţii neprevăzute şi dacă au nevoie de ajutor (https://ankara.mae.ro/contact)”, se mai spune în comunicat.

 

Ce trebuie să facă turiştii românii care au achiziţionat pachete de vacanţă şi care se află deja în Turcia

 

MAT a anunţat duminică seara că realizează toate demersurile necesare pentru identificarea situaţiei expuse pe o pagină de socializare de către administratorul Soley Tour, agenţie de turism specializată pe destinaţii din Turcia, Licenţă nr. 2316/ 17.11.2020.

„Turiştii românii care au achiziţionat pachete de vacanţă şi care se află deja în Turcia, dacă sunt în imposibilitatea de a se întoarce în România, sunt rugaţi să ia legătura cu Consulatul General al României la Istanbul. În cazul în care serviciile achiziţionate nu au fost asigurate de către agenţie, recomandăm turiştilor români să păstreze documentele financiare care justifică cheltuielile realizate pentru întoarcerea în ţară sau continuarea sejurului conform pachetului achiziţionat”, se spune în comunicatul MAT de duminică seara.

Potrivit MAT, la acest moment, agenţia Soley Tour nu a depus cererea de intrarea în procedura de insolvenţă, ci se află în procedura de incapacitate de plată. Totodată, societatea are un instrument de garantare de 100.000 euro care poate fi accesat după declararea stării de insolvenţă.

„În cursul zilei de luni, 22 august a.c., reprezentanţii MAT vor efectua o verificare a situaţiei agenţiei şi a pachetelor şi serviciilor turistice comercializate”, se mai arată în documentul citat. 

 

Vezi și 

 

Spania. Români care veneau spre Otopeni, abandonați în aeroport: „Am fost treizeci de fraieri“

 

Zeci de călători, printre care cei mai mulți români, susțin că au fost abandonați de compania aeriană WizzAir pe aeroportul Seve Ballesteros din orașul spaniol Santander (Cantabria) în seara zilei de sâmbătă, 13 august, conform presei spaniole. Pentru unii compania a găsit soluții, pentru alții... nu.

Pentru zborul Santander-București, care a decolat sâmbătă la orele 22:25, compania programase o aeronavă cu 230 de locuri, dar în final a sosit una de numai 180 locuri. Situația s-a repetat la zborul de întoarcere care era programat pe ruta inversă, informează El Diario Montanes.

„Până la urmă am fost treizeci de fraieri”, afirmă Andreea Șuțu. Rezidentă în Valladolid, românca plănuise să călătorească spre București de pe aeroportul Seve Ballesteros, dar a rămas blocată la sol. Asemenea ei, au fost mulți alți pasageri care ar fi trebuit să plece spre capitala României în avionul ce a decolat. Dar nu au putut să o facă, iar compania nu le-a oferit alternative.

Compania care se ocupa de această rută aeriană, respectiv Wizzair, a pregătit un avion cu 230 de locuri și astfel a vândut biletele de călătorie. Cu toate acestea, un avion cu numai 180 de locuri a ajuns pe aeroportul capitalei Cantabriei. Înlocuirea aeronavei programate inițial poate fi pusă pe seama unei defecțiuni a acesteia sau pe seama reprogramării pe o altă rută. Cert este că acest demers a însemnat că mulți pasageri nu au avut loc în cea de-a doua aeronavă și, implicit, nu au putut călători către destinația pentru care plătiseră bilete. Același lucru s-a întâmplat și cu un grup de pasageri care plănuiseră să facă ruta opusă, București – Santander, și au rămas pe aeroportul din București.

Citește continuarea AICI...

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel