Polițiștii de frontieră arădeni de la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat un total de 58 de cetățeni din Siria, Irak și Iran care încercau să treacă ilegal frontiera către Ungaria. Aceștia au fost găsiți ascunși în două camioane de transport marfă de tip TIR.
În cursul dimineții, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, un cetățean turc aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia a fost depistat în timp ce încerca să iasă din țară. Transporta mobilier conform documentelor de însoțire, destinat unei societăți comerciale din Danemarca. După un control amănunțit, au fost găsiți 43 de cetățeni străini ascunși în semiremorcă, printre bunurile transportate.
Toți cei 43 de oameni au fost preluați și transportați pentru cercetări la sediul sectorului. Verificările ulterioare au dezvăluit că aceștia sunt cetățeni din Siria, Irak și Iran, având intenția de a trece fraudulos frontiera de stat.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, un alt incident similar a avut loc când polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui automarfar condus de un cetățean turc, transportând fructe pe ruta Turcia – Austria. În compartimentul destinat transportului de marfă, au fost descoperiți 15 cetățeni străini care, la rândul lor, au fost identificați ca fiind cetățeni sirieni.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au început cercetările pentru infracțiunile de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport. Urmează să fie dispuse măsurile legale la finalizarea anchetelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News