Agenții Comandamentului local al Poliției din Legnano, care erau în patrulare noaptea, l-au oprit pe șoferul român în timp ce se deplasa cu viteză mare și pe contrasens pe străzile din centrul orașului. Totul s-a întâmplat în jurul orei 1:00 dimineața. Mai mulți cetățeni îngrijorați de comportamentul șoferului au raportat pericolul.
Odată interceptat autoturismul, o Lancia cu numerele de îmmatriculare care corespundeau descrierilor făcute de cetățeni, polițiștii au constatat că șoferul, TMD, un cetățean român în vârstă de 28 de ani, vorbea la telefon și era vădit în stare de ebrietate. Însoțit la sediul poliției, tânărul a fost pus să sufle în aparatul Dragger, care a indicat o alcoolemie mai mare de 1,5 g/l, adică cel mai mare interval prevăzut de legislație; fapta a fost agravată de faptul că se afla și noaptea la volan. Cercetările efectuate de polițiști au mai scos la iveală faptul că tânărul nu avea permis de conducere .
Românul a fost condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Busto Arsizio, acolo unde i s-a făcut dosar penal pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate agravată. Acesta a fost de asemenea amendat pentru folosirea telefonului în timpul conducerii și mers pe contrasens, primind o amendă totală ce depășește 5.000 de euro.
Autoturismul a fost supus sancțiunilor suplimentare de indisponibilizare și sechestru administrativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News