Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
35 de români, în penitenciarele de la granița franco-britanică. „Migranții de contrabandă”, un fenomen greu de oprit
WhatsApp
Un migrant ajunge să plătească între 10.000 și 12.000 de euro pentru a călători din Afganistan sau Siria până în Germania sau Franța.  
35 de români, în penitenciarele de la granița franco-britanică. „Migranții de contrabandă”, un fenomen greu de oprit

Ca să ajungă însă dincolo de Canalul Mânecii, în Marea Britanie, mai trebuie să plătească 4.000 de lire, relatează reportajul din cadrul emisiunii „România Te Iubesc”.

Banii sunt transferați direct în conturi bancare, iar intermediarii caută în permanență șoferi dispuși să facă pe cărăușii, adică să îi ascundă pe migranți în remorci. În jur de 35 de români ar fi în prezent în penitenciarele de la granița franco-britanică, unii dintre ei cu condamnări grele.

În preajma porturilor Calais și Dunkirk sunt multe parcări. Unele publice, altele private. Pe sensul de ieșire din țară, însă, unde traficul de camioane este intens, pentru că se îndreaptă către Marea Britanie, aproape toate parcările publice au fost închise, excepție făcând doar unele benzinării, unde camionagii pot face pauză.

 

Șoferii își lasă remorcile cu ușile deschise, ca să vadă dacă se urcă cineva

 

Șoferii circulă după un anumit program, înregistrat pe tahograful din cabină, trebuie să facă pauze, așa că înainte să ajungă în port, cei mai mulți dintre ei optează pentru parcările private, securizate, cu garduri înalte, sârmă ghimpată și paznici, în care accesul se face doar pentru camioanele de marfă, nu și pentru mașinile mici.

Sunt parcaje de mari dimensiuni, unde teoretic, șoferii ar trebui să se simtă în siguranță, când se odihnesc. Și totuși, nu e așa, ne explică Adi Stoian, angajat la o firmă din Marea Britanie. În parcarea în care s-a oprit el, șoferii își lasă remorcile cu ușile deschise, ca să vadă dacă se urcă cineva.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel