Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE. 3 MORȚI, inclusiv o fetiță de 6 ANI, după o coliziune frontală între două mașini pe Centura Craiovei
WhatsApp
Traficul este oprit pe Centura de Nord a municipiului Craiova, după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Un șofer a murit, iar altre două persoane au fost rănite.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unei coliziuni frontale dintre două autoturisme, traficul este oprit pe DN 65F (Centura de Nord a municipiului Craiova), județul Dolj, fiind deviată circulația pe străzi adiacente.

Accidentul s-a soldat cu decesul unuia dintre conducătorii auto și cu rănirea a altor două persoane, transportate la spital, informează Mediafax.

UPDATE 08.50

 

Bilanţul accidentului rutier produs marți pe Centura de Nord a Craiovei a crescut la trei persoane decedate, între care o fetiță de 6 ani, potrivit IPJ Dolj. Victimele se aflau în mașina lovită de un șofer intrat pe contrasens.

Poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani din Gherceşti, care conducea un autoturism pe DN 65F, a pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Motru.

În urma accidentului, cei doi șoferi şi o fetiță de 6 ani au murit, iar o femeie de 34 de ani a fost transportată la spital.

Femeia și fetița, ambele din Motru, erau pasagere în mașina condusă de bărbatul de 41 de ani.

S-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel