Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
21 de migranți ascunși într-un TIR, descoperiți la Nădlac
WhatsApp
Polițiștii de frontieră de la Nădlac au găsit, marți dimineața, 21 de cetățeni din Irak, Siria și Egipt care încercau să iasă ilegal din țară ascunși într-un TIR, printre piese auto. 

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, TIR-ul condus de un cetățean turc de 45 de ani a fost verificat la ieșirea din țară în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II-Csanadpalota. Acesta transporta piese auto din Turcia pentru o firmă din Polonia.

Polițiștii au găsit în partea din faţă a compartimentului marfă, ascunse printre bunurile transportate, 21 de persoane.

Din grupul de migranți din Siria, Irak și Egipt fac parte 11 bărbați, şase femei și patru copii. Aceștia au vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, iar copiii între 4 și 17 ani.

Potrivit polițiștilor de frontieră, migranții sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din vestul Europei.

Șoferul turc este cercetat pentru trafic de migranți, iar ceilalți 21 de străini pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel