Accidentul a avut loc miercuri între localităţile Tayabamba şi Trujillo, în regiunea Libertad (nord), au făcut cunoscut autorităţile regionale. Autocarul a ieşit de pe drum şi a căzut într-o prăpastie de circa 100 de metri adâncime.
Alerta a fost dată doar câteva ore mai târziu, Tayabamba fiind una dintre cele mai izolate localităţi din această regiune de coastă din nordul ţării.
Legătura dintre Trujillo şi Tayabamba este de 340 de kilometri, dar călătoria cu autobuzul durează aproximativ 14 ore.
Starea proastă a drumului, care l-a obligat pe şofer să facă o manevră bruscă, a fost cauza accidentului, potrivit postului local de televiziune Canal N.
Accidentele rutiere în Peru sunt deosebit de frecvente din cauza vitezei, condiţiilor proaste a drumurilor, lipsei de semnalizare şi controalelor slabe din partea autorităţilor.
La 29 noiembrie, 10 persoane au murit după ce microbuzul lor a căzut într-o prăpastie, tot în nordul Peru, la o mie de kilometri de capitala ţării, Lima, reaminteşte AFP.
Pe 1 septembrie anul trecut, cel puţin 32 de persoane, între care doi copii, şi-au pierdut viaţa şi alte 22 de persoane au fost rănite după ce un autocar s-a prăbuşit într-o râpă, în centrul statului Peru, au declarat poliţia şi serviciile de salvare.
Un prim bilanţ indica 17 morţi, dar a crescut rapid la 26 şi apoi la 29 de decese. Acesta este al treilea accident cu un număr semnificativ de victime în ultimele patru zile în Peru. Autocarul transporta 63 de pasageri şi plecase din Huanuco (nord-est) spre Lima.
„Din păcate, am scos 32 de cadavre”, a anunţat comandantul poliţiei César Cervantes, potrivit căruia „imprudenţa” se află la originea accidentului, şoferul „conducând cu viteză mare”.
Printre victime se numără doi copii, de trei şi şase ani. Şoferul care conducea în momentul accidentului a decedat şi al doilea a fost reţinut de poliţie. Accidentele de circulaţie sunt foarte frecvente în Peru din cauza vitezei excesive, a condiţiilor rutiere precare, a lipsei de semnalizare şi a controlului slab din partea autorităţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News