Despre situația actuală din vamă, unde doar în ultimele opt ore, peste 800 de persoane au fost carantinate iar de la începutul anului, a vorbit, la Digi24, directorul DSP Arad, Horea Timiş. „Asiguram triajul epidemiologic în vama, dar aplicăm legislația în vigoare. Știu că există nemulțumiri, toți colegii le sesizează de câteva săptămâni, după ce a crescut timpul de așteptare. Referitor la noile măsuri, este specificat testul PCR, nu cel rapid, asta trebuie clar înțeles de toată lumea”, a precizat directorul DSP Arad, Horea Timiş. Conform acestuia, adesea au loc și erori, din cauza numărului mic de angajați care trebuie să facă triajul epidemiologic al celor care intră în țară, astfel că, de la începutul anului „zeci de persoane au fost carantinate din greșeală”.
Directorul DSP Arad știe de situația de la granița țării, însă susține că aceasta se datorează lipsei de personal. „Noi avem o problema, nu avem personal. Angajații sunt epuizați, nu mai fac față numărului mare de persoane. Este foarte greu pentru o asistentă medicală să stea la -11 grade, cum a fost aseară, să facă triajul epidemiologic de una singură a sute de oameni”, a declarat Horea Timiş.
Potrivit acestuia, lipsa de personal se datorează faptului că medicii școlari și asistenții medicali s-au reîntors la școală, iar în vamă au ajuns să mai lucreze doar „douăzeci și ceva de persoane”, în timp ce, ca totul să meargă bine, este nevoie de cel puțin încă 21 de angajați.
O aplicație care să îi permită fiecărui cetățean să își completeze datele personale, pentru a nu mai fi nevoit să aștepte ore întregi la vamă, ar fi ușurat munca tuturor. Aflăm că există o astfel de aplicație, chiar de anul trecut când prin Vama Nădlac treceau zilnic cel puțin 1.200 de persoane, însă autoritățile nu au aprobat-o, astfel că nu poate fi folosită, susține oficialul DSP.
„A fost o inițiativă în primul val al pandemiei. Niște colegi de la București au creat o astfel de aplicație dar am înțeles că nu a trecut de forurile superioare. Există o aplicație funcțională, însă în comisiile de specialitate nu au acceptat-o. A primit acordul STS, a fost implementată până în stadiul de proiect pilot, dar din varii motive totul s-a oprit aici”, a declarat Horea Timiş.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News