Avionul, care a venit de la Roma, a aterizat în Mauritius cu 212 pasageri la bord, la ora 06:45 GMT. Printre ei se numără şi 40 de persoane care provin din Lombardia şi Veneto, regiunile italiene afectate de epidemia de coronavirus.
Autorităţile din Mauritius au decis că vor permite debarcarea acestor 40 de italieni numai dacă ei acceptă să fie plasaţi în carantină. Compania Alitalia afirmă că nu a fost avertizată în prealabil cu privire la această solicitare.
Cei 40, care afirmă că nu au simptome ale bolii, preferă în aceste condiţii să revină în Italia, iar compania Alitalia le va asigura reîntoarcerea în ţară cu acelaşi avion.
Conform ultimului bilanţ, 219 de cazuri de coronavirus şi cinci decese au fost confirmate în nordul Italiei, a treia ţară cea mai afectată de această epidemie după China şi Coreea de Sud, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News