Parohia din Santo Domingo de Lepe (Huelva) a găzduit miercuri seara seară o slujbă în memoria Cristinei Marin, de 24 de ani, ucisă de concubinul său acum două săptămâni. Corpul femeii urmează să fie repatriat.
La slujbă au participat cetățeni aparținând comunității românești din Lepe, care depășește 1500 de persoane care au dorit să fie alături de familia fetei ucise. Sunt aceleași persoane care au donat bani pentru repatrierea corpului Cristinei.
Suma de 5500 de euro, necesară repatrierii corpului Cristinei a fost strânsă în totalitate, însă potrivit unor surse, familia Cristinei ar mai încerca să obțină bani, continuând campania de strângere de fonduri și în România.
Suma a fost strânsă în mare parte de Asociația de români din Spania. Aici a contribuit și Primăria din Lepe, precum și oameni de afaceri din zonă.
Sora Cristinei a solicitat de asemenea custodia celor două fete de 2 și 5 ani, cu scopul de le duce în România. Cererea a fost formulată în mod oficial în fața delegației pentru egalitate din Junta de Andalucía-Huelva. Șansele însă nu ar fi prea mari, familia din România fiind extrem de săracă.
Cu toate acestea, în cazul în care nu se acordă tutela minorilor, vor fi studiate zecile de cereri care au fost depuse, deoarece multe familii s-au oferit să adopte fetițele astfel încât acestea să nu fie despărțite. Situația este complexă, pentru că una dintre fete este cetățean spaniol, în condițiile în care s-a născut în Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News