Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă pentru zilele de luni și marți în zece județe și în Municipiul București.
În perioada 22-23 iulie, sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală vor fi afectate de un val de căldură persistent. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor varia între 33 și 36 de grade Celsius, iar minimele nu vor scădea sub 20 de grade, ceea ce va duce la nopți tropicale.
Județele afectate de această atenționare sunt: Tulcea (parțial), Constanța (parțial), Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj, precum și municipiul București.
De asemenea, meteorologii anunță manifestări de instabilitate atmosferică în a doua parte a zilei de luni, local în Muntenia, estul Olteniei și sudul Transilvaniei, și marți, în special în zonele de deal și de munte.
Vremea în București va rămâne călduroasă în zilele de luni, marți și miercuri, cu temperaturi maxime de până la 35 de grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În ciuda căldurii, vor exista și perioade de instabilitate atmosferică, mai ales seara.
Între 22 iulie, ora 10:00 și 23 iulie, ora 10:00, disconfortul termic va fi accentuat, cu un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar seara vor apărea înnorări temporare, cu posibilitatea de averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperaturile vor varia între 34 și 35 de grade Celsius pentru maxime și 19-21 de grade Celsius pentru minime.
În perioada 23 iulie, ora 10:00 - 24 iulie, ora 10:00, valul de căldură va persista, cu disconfort termic ridicat și ITU peste 80 de unități. Temperatura maximă va atinge 35 de grade, iar minima va varia între 18 și 21 de grade. Cerul va rămâne variabil, cu unele înnorări spre seară și la începutul nopții. Totuși, probabilitatea pentru ploi scurte și descărcări electrice va fi scăzută, iar vântul va sufla slab până la moderat, relatează Agerpres.
--------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News