Prezidențiabilul PSD a precizat că, în domeniul politicii externe, în cei cinci ani, Klaus Iohannis a avut 25 de deplasări externe și 40 de primiri la București.
"Nu am văzut nimic concret pentru România. Am văzut că s-a întors din SUA cu o șapcă și trei poze. Am văzut că a fost la Consiliul European, la Bruxelles, dar nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic pentru români și pentru România", a completat fostul premier.
Viorica Dăncilă a precizat că a avut în mandatul său de premier 41 de vizite externe și 100 de primiri la București.
"Am căutat că în fiecare vizită să vin cu ceva concret pentru România, fie cu acordul pentru 5G, fie cu acordul pe energie nucleară din Statele Unite, fie cu contracte sau investitori din alte state membre ale Uniunii Europene sau state terțe. Mai mult decât atât, tot referitor la politică externă, președinția rotativa a Consiliului UE pe care România a deținut-o în primele 6 luni ale acestui an. Am pregătit temeinic preluarea preledinției, am deținut președinția din umbră pe timpul celei austriece. Am vorbit cu președintele Iohannis și i-am spus că avem dosare pregătite pentru fiecare minister, domeniu", a completat prezidențiabilul PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News