Publicitate
"Am votat astăzi cu speranţa că, în următorii cinci ani, cel puţin, valoarea, profesionalismul, cinstea, buna credinţă şi bunul-simţ vor întări România pe drumul ei pro-european şi pro-atlantic. România trebuie să redevină o ţară normală, o ţară pentru care fiecare cetăţean contează. În votul de astăzi stă puterea fiecăruia dintre noi de a contribui la reconstrucţia ţării noastre pe o bază a valorilor europene şi transatlantice. Am votat pentru români şi România meritocraţiei, a profesionalismului, a respectului faţă de lege şi domnia legii! Şi votul dumneavoastră contează şi de aceea vă îndemn să nu-l irosiţi, ci să mergeţi la urne şi să puneţi ştampila acolo unde vă dictează conştiinţa", a declarat Ana Birchall, la ieșirea de la urne.
"Am mai votat şi cu gândul la milioanele de români care, dintr-un motiv sau altul, sunt departe de ţara lor. Votul de astăzi este într-un fel un vot şi pentru ei, un vot care poate însemna încă un pas, unul mare şi foarte important, în demersul de a le crea premisele pentru a reveni acasă. Pentru că, pentru fiecare român, România înseamnă ACASĂ. Mergeţi la vot pentru a readuce normalitatea în societate şi pentru a ne recâştiga respectul ca ţară! Viitorul României depinde de fiecare dintre noi!", a mai afirmat Ana Birchall.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News