Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violeta Alexandru, despre alocațiile copiilor: „Se mai joacă și la păcănele”
WhatsApp
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut precizări, în această seară, despre alocațiile copiilor care s-ar putea transforma în vouchere.

„Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele.

În Constituția României este garantat dreptul copilului de a primi alocație dar este la latitudinea autorităților să găsească cele mai bune soluții pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului.

Da, am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală.

În alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc.

Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun”, a scris Violeta Alexandru, pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel