Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
VIDEO - Dăncilă explică apelativul "ĂŞTIA", folosit la adresa Diasporei: "Iohannis l-a folosit primul"
WhatsApp
Viorica Dăncilă a revenit cu o explicaţie după declaraţia sa de la dezbatere referitoare la românii din Diaspora, pe care i-a numit "ăştia". Candidata PSD susţine că a preluat termenul de la preşedintele Klaus Iohannis, care a folosit cuvântul la adresa "pesediştilor", mai exact la adresa guvernanţilor PSD. Video la finalul articolului cu momentul.
Sursa foto: captură Știrile PRO TV

"Am văzut acest mesaj, precum și alte reacții venite în urma declarațiilor de aseară. Înțeleg perfect indignarea pe care o poate genera o asemenea exprimare, DACĂ ACEASTA MI-AR APARȚINE. Din păcate, declarația a fost scoasă din contextul în care a fost făcută (o enumerare mai amplă de categorii socio-profesionale, membri sau simpatizanți ai unui partid sau ai altuia, cetățeni români din țară sau din diaspora - toate supuse, în timp, unei încercări de împărțire și dezbinare din partea actualului președinte, la care face adesea referire folosind astfel de termeni).

Apelativul “ăștia” a fost folosit anterior de președintele Iohannis în declarațiile publice, făcând referire la “pesediști”.

Din păcate, pesediști sau liberali, românii din diaspora nu au fost o preocupare sau o audiență de interes pentru actualul președinte, cărora nu le-a dedicat nicio vizită în afara granițelor, nicio acțiune concretă și niciun proiect.

Acesta este aspectul pe care l-am sancționat în declarația de aseară, lipsa de respect (exprimată inclusiv prin astfel de apelative) față de anumite categorii de români, care nu beneficiază de interesul și atenția domnului Iohannis decât în campanie.

Pe mine nu m-ați auzit vreodată folosind acest cuvânt, despre oricine aș fi vorbit. Este verificabil. NU îl am în vocabular și NU mă reprezintă, indiferent de context sau de adresant.

Respect românii plecați în afara granițelor și acest lucru s-a văzut prin proiectele derulate de Guvernul pe care l-am condus, dar și de măsurile luate pentru facilitarea votului de anul acesta.

Regret (și descurajez în egală măsură) orice scoatere din context a acestei declarații, care nu face altceva decât să distorsioneze realitatea. Am speranța că lămuririle și înregistrarea de mai sus sunt edificatoare.

Asigur toți românii (din interiorul și din afara granițelor) de respectul, aprecierea și interesul meu de a le fi alături și a munci pentru toți, pentru un trai mai bun al fiecăruia, aici, la noi acasă.", a scris Viorica Dăncilă, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a pus şi link către videoclipul în care preşedintele Klaus Iohannis se referea la guenranţii PSD cu termenul "ĂŞTIA". Vezi minutul 04:07:

Youtube video image

Sursa: Adminsitraţia Prezidenţială

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Alegerile Prezidentiale Vezi toate articolele
pixel