Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Victor Pițurcă, reținut de DNA 
WhatsApp
Victor Pițurcă a fost reținut de DNA, luni la prânz, într-un dosar legat de măștile neconforme livrate în timpul pandemiei. 

Publicitate

Victor Pițurcă a fost audiat timp de mai multe ore la Direcția Națională Anticorupție, iar procurorii au decis să-l rețină pentru 24 de ore, relatează Antena 3.

Fostul selecționer al naționalei de fotbal și-ar fi trecut firma pe numele fiului său, Alexandru Pițurcă, iar acesta îi facilita obținerea de contracte cu Ministerul Apărării Naționale. Din câte se pare, ar fi vorba despre un contract urias de achiziție de măști, în timpul pandemiei. Măștile ar fi fost însă neconforme, deși s-a plătit o sumă uriașă de bani.

Primele informații arată că firma controlată de Victor Pițurcă ar fi obținut un contract pentru livrare măști de peste două milioane de euro. 

Actualizare

 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.

De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana vizată în dosar ar fi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

"Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

"În schimbul acestor 'servicii' suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", menţionează procurorii anticorupţie.

DNA informează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel