Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vama Giurgiu. Vestea aşteptată de toţi
WhatsApp
Tranzitarea Vămii Giurgiu era un calvar pentru şoferi.

Starea foarte proastă a drumului care asigură accesul către Vama Giurgiu şi "Podul Prieteniei" de peste Dunăre, la graniţa cu Bulgaria este, de mulţi ani, un blestem pe capul celor care tranzitează acest punct vamal în drumul lor spre Bulgaria, Grecia sau Turcia. Cratere imense s-au creat de-a lungul timpului în carosabil, circulaţia pe această şosea fiind o adevărată aventură. Se pare, însă, că problemele se vor rezolva. Cel puţin aşa anunţă CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). 

CNAIR SA și Primăria Municipiului Giugiu au încheiat un Protocol de predare – primire a sectorului de drum și terenului aferent în lungime de 600 m, proprietate publică a municipiului Giurgiu, situate între intersecția sens giratoriu acces Varna (segment parțial din strada Unirii) și intersecția cu DJ 507.

Drumul se află în proprietatea Primăriei Giurgiu

Prin acest protocol CNAIR dorește să rezolve problema de viabilitate a părții carosabile, astfel încât circulația rutiera să se desfășoare în condiții de siguranță, în zona frontierei cu Republica Bulgaria.

Încheierea acestui protocol a fost necesară deoarece, din punct de vedere legal, sectorul de drum în cauză se află în proprietatea Primăriei Municipiului Giurgiu.

Protocolul va fi valabil până la data exproprierii suprafețelor destinate obiectivului de investiții ,,Drum de legătură DN 5 - Șoseaua de Centura - Pod Prieteniei Km 61+400", obiectiv ce se va afla în administrarea CNAIR SA, se anunţă în comunicatul de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel