Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vacanțele românilor în Austria, subiect de ceartă pe Internet: "Ne privesc ca pe ultimii sclavi și noi cheltuim bani la ei"
WhatsApp
Vacantele la ski în Austria sunt încă un subiect dezbătut de români pe Internet, la două luni după refuzul acestei țări de a primi România în Spațiul Schengen. Dacă unii români încă refuză ideea de a merge în vacanță în Austria, alții spun că n-ar trebui să conteze aspectul politic atunci când alegem o destinație de vacanță.
Un schior s-a îmbătat așa tare pe pârtie încât nu a mai reușit să coboare. Salvat de carabinieri în Dolomiți

Publicitate

O româncă a fost luată la rost de o parte din membrii unui grup de Facebook de călătorii după ce a postat impresiile dintr-o vacanță la schi în Austria. În timp ce unii consideră că femeia a greșit atunci când nu a luat în considerare faptul că Austria a blocat aderarea României la Schengen, alții consideră că "fiecare merge unde vrea si îl ține buzunarul".

Românii nu au uitat de faptul că Austria ne-a blocat accesul în Spațiul Schegen și continuă să saboteze vacanțele în această țară. 

"Maaaamiiii, schiul e sportul meu preferaaaaat!" Așa am încheiat cele câteva zile petrecute pe pârtie în Austria la început de ianuarie, ceea ce mi-a confirmat că am ales bine destinația: domeniul schiabil Stuhleck. Găsiți în articol toate detaliile pentru care recomand cu căldură zona, și mai ales instructorul care a lucrat cu Eric. E alegerea ideală pentru o vacanță în care să învețe copiii să schieze sau să își perfecționeze stilul. Valabil și pentru adulții de nivel începător!", este mesajul postat de Alina Ceclan pe grupul de Facebook "Am fost acolo ( recenzii cazare ,restaurante,vizite )".

Turiștii românii continuă să-și cheltuie banii în Austria

 

Reacțiile nu au întârziat să apară, iar oamenii au criticat-o pentru faptul că a ales să-și cheltuie banii în Austria.

"Gata, s-a uitat ca in decembrie Austria ne-a interzis efectiv dreptul la libera trecere in Schengen pe motiv ca le trimitem noi imigranti din Siria, cand toata lumea stie ca drumul lor e Grecia-Serbia-Croatia. Am uitat cum ne privesc ca pe ultimii sclavi si totusi noi alegem sa ne cheltuim banii la ei. Rusine sa va fie", a scris Viorel.

Alina i-a răspuns: "Nu am uitat deloc. N-are rost sa explic ca o vacanta de genul se rezerva cu ceva timp inainte (in cazul de fata la final de noiembrie pentru inceputul lui ianuarie). Va intreb doar cui vi se pare ca facem rau daca nu mergem in Austria? Personal, nu cred ca statului sau politicienilor le pasa sau ca ii afecteaza cu ceva la nivel macro. Singurii carora le putem face rau cu un astfel de boicot sunt cei care au afaceri in turism acolo. In cazul de fata romani - am avut cazare si masa la pensiunea unor romani stabiliti in Austria de cativa ani, iar instructorul de schi e tot roman."

O altă româncă susține că politica nu are rost atunci când vorbim de vacanțe și că fiecare ar trebui să meargă unde vrea. 

"Doamne fereste ce comentarii! Va reamintesc ca multe concedii pe care le facem noi in Romania, altii nici nu viseaza la ele din paturile mai sarace. Fiecare merge unde vrea si.il tine buzunarul, si in loc sa multumim ca ne impartaseste si poate ne da idei, noi aruncam cu noroi. Tipic romanesc", scrie tânăra.

Viorel a revenit, argumentând că sunt domenii schiabile bune și în Bulgaria, Italia și chiar în România. În plus, e a explicat cum pierd românii în fiecare clipă în care nu suntem în spațiul Schengen:

"Dvs vă gândiți doar la faptul că vă face un control în plus la pașaport când ieșiți și când intrați, nu? Dar Tirurile cu marfă care stau cu orele în vama la unguri pe timpul și banii cui stau? pe timpul dvs. În loc de 8 sau 10 ore ca marfa să ajungă în România, timpii cresc la 14-16 ore, timp pe care îl plătim noi în toate costurile, alimente, industria auto etc. Da, putem să boicotam Austria cât de mult putem, că ne ajută pe noi."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel