Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE. Actrița Draga Olteanu Matei, CONȘTIENTĂ după ce a ajuns în COMĂ la SPITAL
WhatsApp
Actrița Draga Olteanu Matei a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași.  
Sursa foto: captură Antena 3

Potrivit Dianei Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași, Draga OIteanu Matei este în comă, cu hemoragie digestivă. 

UPDATE:  Actriţa Draga Olteanu Matei este conştientă şi comunică cu echipa medicală de la ATI din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului "Sf. Spiridon", a declarat vineri seara coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

"Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ din cauza unei hemoragii digestive superioare. A fost evaluată în urgenţă, s-a făcut transfuzie de sânge. E vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă, comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI", a precizat Diana Cimpoeşu. Aceasta şi-a exprimat totodată speranţa ca evoluţia stării de sănătate a marii artiste să fie una bună. "Sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. Doamna are şi altă patologie. Are afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, care trebuie evaluate şi tratate în continuare", a spus dr. Cimpoeşu. Ea a explicat că Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul Piatra Neamţ întrucât această unitate este spital COVID, iar artista avea nevoie de efectuarea unei endoscopii, eventual endoscopie intervenţională, motiv pentru care se şi află în grija specialiştilor de la Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie, care are competenţa în tratarea acestei urgenţe majore. 

 

Un palmares bogat de filme, piese de teatru şi roluri de televiziune

 

Draga Olteanu Matei, care are 87 de ani, a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri de televiziune. Născută pe 24 octombrie 1933, Draga Olteanu Matei este o apreciată actriță de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune. Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat.  A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: "Coana Chirița" după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița - 1986 și Chirița la Iași 1987), "Gaițele" de Kiritescu (1977), "Căruța cu paie" de Mircea Ștefanescu, "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, "Pisica în noaptea de Anul Nou" de D.R. Popescu, "Autorul e în sală" de Ion Băiesu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în "Crima pentru pământ", o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

 

Decorată cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler

 

A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic "Nea Marin miliardar". După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

Actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României. După eveniment a fost urmat un dineu care a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate s-au aflat Tamara Buciuceanu și Stelian Tănase, președintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, și interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca și Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel