Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un șofer român și-a prins "colegul" de Argeș fix când îi fura motorina din camion. Răspunsul incredibil al poliției din Italia
WhatsApp
Scene incredibile într-o parcare din Italia, unde un șofer român de camion și-a prins colegul de breaslă cu furtunul în rezervorul său, în timp ce-i fura motorina. Acesta a reușit chiar să-i filmeze fuga cu TIR-ul.

Un nou episod revoltător readuce în prim-plan problema furturilor de motorină din TIR-uri, o practică ce afectează grav șoferii români din străinătate. Într-o parcare din Italia, un camionagiu român și-a surprins „colegul” cu furtunul în rezervorul său, în timp ce-i fura combustibilul. Autorul furtului conducea un camion înmatriculat în Argeș. Iată o captură cu momentul fugii șoferului de TIR care îi golise rezervorul victimei:

2. -imagine fara descriere- (fuga_27795900.jpg)

Prins în flagrant cu furtunul în rezervor

Șoferul păgubit și-a împărtășit experiența într-un mesaj care a circulat rapid printre transportatori.

„Hai, salut! Vineri mi-am lăsat camionul la Volvo, trebuia să-i facă schimbul de ulei și câteva reparații. Sâmbătă au terminat și mi l-au lăsat în față. Acum trebuia să plec în cursă la ora 1:00 noaptea și când m-am apropiat de camion, ce să vezi... Era unul cu numere de Argeș care mi-a furat toată motorina. Uitați și voi câtă motorină a dat pe jos!”, a relatat șoferul.

În momentul în care s-a apropiat de camion, acesta a observat urmele de motorină pe asfalt și un zgomot suspect venind din zona remorcii. A fost de ajuns să se uite pe partea opusă a rezervorului pentru a vedea furtunul conectat și individul care se pregătea de plecare.

„Era deja băgat în mașină, pregătit de fugă. Când am venit eu și am văzut motorina pe jos, mi-am dat seama imediat ce s-a întâmplat. Și era căzut furtunul ăla, băgat acolo. Am zis să mă uit și pe partea cealaltă și ce să vezi, exact ce bănuiam: furtunul era conectat, omul își făcea treaba.”

O pagubă uriașă: câți bani a pierdut șoferul

Un TIR poate avea un rezervor de motorină cu o capacitate între 600 și 1.500 de litri, în funcție de model. În acest caz, șoferul nu a precizat exact cât combustibil i-a fost furat, dar dacă rezervorul era plin, pierderea ar putea fi considerabilă.

Având în vedere că incidentul a avut loc în Italia, unde prețul motorinei se situează în jur de 1,75-1,90 euro/litru, paguba suferită de șofer ar putea varia între 1.000 și 2.500 de euro, dacă hoțul i-a golit complet rezervorul. Pe lângă pierderea financiară, păgubitul a fost forțat să găsească urgent o soluție pentru a ajunge la o benzinărie. 

Poliția italiană, impasibilă: „Se mai întâmplă”

Imediat după ce și-a surprins „colegul” la furat, șoferul a sunat la carabinieri și le-a oferit numărul de înmatriculare al camionului suspect. Totuși, reacția autorităților italiene a fost extrem de dezamăgitoare.

„Acum două minute au plecat și carabinierii. Și n-au făcut nimic! Au făcut două poze și au zis că stai, că se mai întâmplă, că or să mai patruleze prin zonă, poate îl găsesc. Au rezolvat și ei... Acum sper să ajung până la primul PECO, că m-a lăsat fără nicio picătură de motorină”, a spus șoferul păgubit.

Acesta și-a încheiat relatarea cu un mesaj ironic la adresa hoțului: „Sper ca de banii de pe motorina aia să-și cumpere lumânări și medicamente.”

TIR-urile din Argeș și Dâmbovița – temute de toți camionagiii români

Nu este prima dată când TIR-urile înmatriculate în Argeș și Dâmbovița sunt implicate în furturi de motorină pe teritoriul european. Printre șoferii români de camion, aceste județe au ajuns să fie sinonime cu hoțiile din parcările internaționale. Mulți transportatori recunosc că, atunci când văd un camion cu astfel de numere, devin imediat suspicioși și preferă să își supravegheze atent vehiculul.

Furturile de motorină sunt o problemă constantă în rândul transportatorilor și generează pagube de milioane de euro anual. Pe lângă pierderile financiare, șoferii afectați riscă să rămână blocați în locuri periculoase sau să nu își poată continua traseul conform programului, ceea ce le poate atrage penalizări din partea firmelor de transport.

Unii transportatori aleg să monteze sisteme de siguranță mai avansate pe rezervoare, iar alții spun că singura soluție reală ar fi o intervenție mai serioasă a poliției și pedepse mai dure pentru hoți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel