„Eu cred că acesta este un preț corect pentru că trebuie să ne aducem aminte că, în urmă cu ceva timp, când a fost acea criză cu privire la creșterea prețului la benzină, prețul barilului era undeva la 123 de euro iar prețul la pompă se stabilizase undeva la 7,5 lei. Acum, când prețul barilului a scăzut la 112 euro, prețul benzinei și al motorinei a sărit bine de 9 lei. Ca atare nu este vorba despre creșterea vreunui cost al producătorului ci pur și simplu este un spirit speculativ”, spune la Antena 3 Daniel Zamfir.
El dă ca exemplu bilanțul pe care l-a înregistrat una dintre companiile din domeniu în trimestrul trecut.
„O să vedeți că este triplu față de anul trecut. Așadar avem aici o speculă, deci trebuie intervenit. Prețul speculativ este un preț care nu se bazează pe niște calcule concrete ale creșterii prețului de producție. Propunerile vin de la noi în condițiile în care, de la Ministerul Energiei, nu vine nimic. Noi am spus că trebuie plafonat prețul carburanților. Asta este clar. Nu mai putem accepta lipsa de acțiune a ministrului Energiei în momentul acesta. Pentru că, în momentul acesta, atâta timp cât lucrurile rămân așa, cineva și anume un grup restrâns de companii, câștigă foarte mulți bani iar cea mai mare parte a populației, de fapt toată populația României, IMM-urile și nu în ultimul rând economia, au de suferit”, a conchis Zamfir.
Creșterea prețului carburanților poate fi temperată prin măsuri fiscale, transmit liberalii. PNL arată că Ministerul Finanțelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acționeze pentru a induce o scădere a prețului de la pompă.
„Creșterea prețului carburanților poate fi temperată prin măsuri fiscale. Ministerul Finanțelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acționeze pentru a induce o scădere a prețului de la pompă”, transmit liberalii, în replică la cererea social-democraților.
Potrivit PNL, în paralel este nevoie de analize din partea Consiliului Concurenței și a ANPC.
„Însă guvernul, în urma acestor rapoarte, poate interveni asupra prețului numai prin intermediul Ministerului Finanțelor (fie că vorbim de reducerea accizelor, a TVA, impozitarea profitului sau plafonarea prețurilor). Sunt măsuri ce țin de fiscalitate, nu de producție, nu de calitatea serviciilor. Ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu, trebuie să prezinte o analiză publică asupra scenariilor de intervenție rapidă asupra prețului. Sunt necesare și analizele Consiliului Concurenței și ale ANPC. E nevoie să privim toți cu responsabilitate și pragmatism problema prețurilor pe această piață și să ne asumăm cele mai bune măsuri fiscale în perioada imediat următoare”, se mai arată în postarea PNL.
Stabilirea unui preț maximal la clientul final sau limitarea adaosului comercial pe tot lanțul comercial, de la producător la benzinărie sunt variante care ar trebui discutate de urgență în cadrul Coaliției de guvernare, au transmis anterior social-democrații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News