Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, sosit din Marea Britanie cu test COVID-19 pozitiv, a încercat să fenteze triajul epidemiologic
WhatsApp
Un român vaccinat, dar cu test pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2, a ajuns, joi, de la Londra pe Aeroportul ''Ştefan cel Mare'' din Suceava şi a încercat să evite triajul epidemiologic.  
Companiile aeriene și aeroporturile cu cele mai multe zboruri anulate: EasyJet și Turkish Airlines

Potrivit directorului DSP Suceava, Ioana Olivia Vlad, bărbatul în vârstă de 47 de ani, s-a întors din Anglia, călătorind cu avionul pe ruta Londra - Suceava, informează Agerpres. De asemenea, acesta a fost depistat infectat cu SARS-CoV-2 de personalul DSP Suceava care efectua triajul epidemiologic al călătorilor.

Românul a încercat să fenteze trecerea prin triajul epidemiologic. Cu toate acestea, a eșuat și nu a reuşit acest lucru, iar la solicitarea angajaţilor DSP Suceava a prezentat dovada de vaccinare, dar şi testul RT-PCR pozitiv, efectuat înainte de îmbarcare.

Angajaţii DSP Suceava de la triajul epidemiologic al aeroportului au luat imediat măsura izolării persoanei. Totodată, ei au solicitat serviciul de ambulanţă pentru a recolta de urgenţă proba pentru un test PCR şi, în același timp, trimiterea pentru secvenţiere genomică.

De asemenea, s-a luat măsura identificării persoanelor care au călătorit în imediata apropiere a românului infectat, cu ajutorul serviciului de îmbarcare al aeroportului. Din primele date, este vorba despre 30 de călători.

În cel mai scurt timp aceştia au fost contactaţi telefonic, în cadrul anchetei epidemiologice pe care DSP Suceava a declanşat-o în acest caz, informează Agerpres.

 

Români cu teste PCR false, efectuate în Marea Britanie, descoperiți de polițiști la aeroportul Otopeni

 

Cazul nu este unul singular, căci în ultimele zile, alți doi români și un cetățean spaniol au încercat să intre în țară cu teste PCR false. Acestea erau efectuate în Marea Britanie și au fost descoperite de polițiștii de frontieră de la aeroportul Otopeni.

Incidentul s-a petrecut marți, 21 decembrie, în jurul orei 04:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă Bucureşti.

Cele trei persoane, doi cetățeni români și un spaniol, au ajuns în România cu o cursă direcţia Doncaster, Marea Britanie. Indivizii le-au prezentat polițiștilor de frontieră teste PCR pentru depistarea COVID-19 cu rezultat negativ.

Oamenii legii au constatat că toate cele trei documente aveau același număr de înregistrare, lucru care a ridicat suspiciouni. Au fost demarate verificări suplimentare și s-a constatat că testele PCR sunt false.

”În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material in înscrisuri oficiale şi uz de fals, la final urmând să fie luate măsurile conform prevederilor legale în vigoare,” a anunțat Poliția de Frontieră, într-un comunicat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel