Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român și-a ucis fosta soție: A dat buzna în casa ei și le-a înjunghiat și pe mama și sora acesteia
WhatsApp
Un criminal a fost prins cu ajutorul unei femei. Aceasta l-a văzut ieșind dintr-o casă după ce înjunghiase trei persoane. Una dintre victime a murit, iar celelalte două au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Botoșani, o femeie din comuna Șendriceni a sunat la Poliție pentru a anunța că un bărbat, având asupra sa un cuțit, a părăsit locuința vecină, în fugă.

Incidentul a avut loc luni. Polițiștii au stabilit că suspectul este un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lozna, care s-a deplasat la locuința fostei sale soții, de 44 de ani, pe care ar fi înjunghiat-o. Cadrele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul victimei.

„În urma activităților specifice desfășurate de polițiști și jandarmi, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat și se afla în custodia polițiștilor. Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor calificat și tentativă de omor”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

În aceeași locuință se mai aflau mama femeii, în vârstă de 60 de ani și sora acesteia, în vârstă de 38 de ani, care au fost preluate de ambulanță, având și ele plăgi înjunghiate.

Fugarul a fost găsit de polițiști, iar cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Anchetatorii au deschis un dosar penal de omor calificat și tentativă de omor, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel