Un român stabilit în străinătate a provocat un val de reacții după ce a publicat un videoclip pe TikTok în care a realizat un clasament al naționalităților care ar detesta românii. Bărbatul a subliniat că opinia exprimată se bazează exclusiv pe experiența sa personală.
”Ce naționalități ne detestă pe noi, românii, în străinătate, cel mai mult? Ei bine, o să vorbesc despre experiența mea personală. În mare, pentru că așa e frumos, și cred că și voi veți fi de aceeași părere, pentru că asta se simte în străinătate. Dacă aș face un clasament, ar fi în felul următor: aș pune pe locul patru frații noștri ucraineni, pe care i-am ajutat cu atâtea lucruri, cărora le-am pus masă, casă, bani și de toate. În străinătate, lucrurile nu stau așa. În mare parte, nu mereu, când am lucrat cu ucraineni, am avut impresia că sunt într-o bătălie continuă cu ei, că mereu au ceva cu noi, românii.
Pe locul trei o să-i menționez pe cei din Letonia. Letonii mi s-au părut niște oameni destul de ciudați, niște oameni care au ceva cam cu oricine, mai ales cu noi românii. S-au comportat cu mine, nu știu, încercau cumva să mă evite; asta am simțit de cele mai multe ori. De asta i-am și pus pe locul trei.
Pe locul doi, mă gândesc la francezi. Francezii au încercat mereu să ne discrimineze, probabil datorită întâmplărilor ce au avut loc pe teritoriul lor de-a lungul anilor ale compatrioților noștri. Asta am simțit mereu în străinătate, chiar și în Islanda; am văzut că încearcă să mă facă să simt inferior.
Mai avem un loc rămas. Pe primul loc, cu siguranță și din păcate, frații noștri italieni. Italienii mi s-au părut mereu că ne iau peste picior. Așa am simțit, nu din partea tuturor, evident, că am întâlnit și oameni frumoși cu caracter frumos, dar am simțit că mă iau la mișto pentru că sunt român. Au fost destul de mulți; peste 80% din persoanele pe care le-am întâlnit italieni, am simțit în ochii lor că au o anumită ură față de noi, românii.
Nu vreau să fac un mesaj care să instige la ură, vreau să prezint în acest clip doar o părere personală și să dezbatem în comentarii. Există oameni buni în orice țară.”, a povestit românul în videoclip.
În comentariile primite la videoclip, românii din diaspora au adus diverse puncte de vedere. Unii români au contestat clasamentul, indicând Olanda, Austria, Ungaria și Germania ca fiind țările cu cele mai mari probleme de atitudine față de români. Altele au menționat că, în Italia, discriminarea ar putea fi mai accentuată în anumite contexte sau vârste, dar nu neapărat în întregul spectru al populației.
”Înseamnă că n-ai fost în Austria și Germania.”
”Eu am crezut că locul întâi l-ai rezervat pentru noi înșine.”
”Am 32 de ani de Italia; nu aș da Italia pentru nimic în lume. Te comporți bine, ești tratat bine.”
”Pe primul loc este Moldova.”
”Eu sunt de 11 ani în Italia și s-au purtat excelent.”
”Ce spui tu este opinia ta. Numărul unu ar fi Olanda, Austria, Ungaria, Germania.”
”Austria și Germania sunt pe primul loc.”
”Sunt în Italia de 6 ani. Și da, ai dreptate cu italienii. Lucrez în Caritas și există discriminare împotriva românilor.”
”Italienii sunt ok până în momentul în care te văd că ești independent și atunci crapă. Nu trebuie să fii mai deștept ca ei. Italienii sunt obișnuiți cu milogii de români care nu refuză nimic niciodată.”
”Am trăit în Italia 20 de ani și m-am simțit ca acasă. Sincer, cred că noi nu prea ne înghițim între noi.”
”Ai uitat de moldoveni.”
”În privința italienilor ai dreptate. Credeam că eu am avut experiențe neplăcute în Italia. Depinde și de categoria de vârstă. Până la 30-35 de ani sunt în categoria critică; ceilalți, mult mai civilizați!”
”Germania, Austria, Elveția și după Franța.”
”Foarte adevărat!”
”Austria, Olanda, Belgia. Ăștia toți pe locul întâi.”
”Sunt în Spania de mulți ani și m-a costat foarte mult să pot câștiga încrederea spaniolilor. Până și acum mi se spune: 'Tu ești din România și avem culturi diferite.'”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News