Un bărbat de 55 de ani, din Călărași, a fost reținut de procurorii DIICOT, apoi instanța a decis, miercuri, arestarea sa, acesta fiind acuzat că a recrutat o fată de 15 ani pentru a pune să practice prostituția. De asemeena, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu copila.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii DIICOT Călărași au făcut trei percheziții domiciliare, în județ, la un bărbat bănuit de trafic de minori și act sexual cu un minor.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – septembrie 2021, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, ar fi recrutat o minoră în scopul exploatării acesteia, prin practicarea prostituției. De asemenea, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu minora”, a transmis, miercuri, Poliția Română.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, acuzat de trafic de minori și act sexual cu un minor.
Instanța a decis arestarea bărbatului.
Cadavrul unei fete care a dispărut în urmă cu 15 ani, alături de mama ei, a fost găsit îngropat în curtea locuinței tatălui ei. Bărbatul a fost reținut.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a înregistrat dosar penal ca urmare a unei sesizări vizând dispariţia, în anul 2006, a două victime, mamă și fiică minoră, existând posibilitatea ca persoanele dispărute să fi fost la acel moment ucise.
Marți s-a făcut o percheziţie domiciliară la o locuinţă din oraşul Târgu Neamţ, ocazie cu care au fost identificate rămăşiţele unui cadavru uman, posibil al unei persoanei minore, ce erau îngropate în curtea casei.
Proprietarul locuinţei este tatăl uneia din victimele date dispărute în anul 2006, astfel că bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost sesizat Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând de miercuri, pentru omor calificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News