Publicitate
Cosmagă Gheorghe s-a născut în 1995 în Suceava, fiind adoptat de o familie din Italia la vârsta de trei ani. Românul spune că tatal său se numea tot Cosmagă Gheorghe, iar pe mama sa o chema Moroșan Georgeta. El mai spune că știe de existența a doi frați și două surori.
Tânărul face un apel pe Facebook, sperând să-și găsească familia din România cu ajutorul paginii "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României".
Iată mesajul complet al lui Robert:
"SALUTĀRI DIN ITALIA
Numele meu la naștere a fost COSMAGĀ GHEORGHE și sunt nāscut la data de 20.10.1995 la SUCEAVA. La numai 3 anișori am fost adoptat de la o grādinițā de copii din SUCEAVA, de cātre o familie minunatā din Italia.
Sunt aici în cāutarea familiei mele, a fraților mei care dintotdeauna mi-am dorit sā îi cunosc. Știu despre tatāl meu cā se numea COSMAGĀ GHEORGHE iar acum ar avea vârsta de 63 de ani.
Deasemenea știu despre mama cā se numea MOROȘAN GEORGETA, acum in vârstā de 66 de ani, nāscutā în FĀLTICENI, cu domiciliul în localitatea GURA HUMORULUI, MÂNĀSTIREA HUMORULUI, SUCEAVA.
Mai știu de existenta fratilor mei, FLORENTINA 34 ani, FLORIN 38 ani, LĀCRĀMIOARA 43 ani si ADRIAN 45 de ani.
La momentul adoptiei mele locuiau cu toții împreunā cu încā un unchi și o matușā în casa bunicilor mei din POIANA MĀRULUI, SUCEAVA.
Vā rog, ajutati-mā sā îmi gāsesc frātiorii cāci nimic nu este mai puternic cum e iubirea între frați, asa cum se spune.."ei sunt mereu o mângâiere, sā-i dai fratelui iubirea, chiar și atunci când nu ți-o cere"!
DISTRIBUIȚI anunțul meu, cu speranța cā o sā ajungā și la ei, poate cā nu m-au uitat, sau poate la vreo rudă care își amintește și de mine.
Vā mulțumesc tuturor!".
Conform unor informații neoficiale furnizate de fostii directori ai Oficiului Român pentru Adopții, în perioada 1990-2001, peste 30.000 de copii au fost adoptați în străinătate. Persoanele străine care veneau în România găseau ușor să adopte copii din orfelinate deoarece, în acel moment, nu existau legi care să reglementeze acest domeniu.
În anul 2004, adopțiile internaționale au fost oprite, însă era prea târziu. În 15 ani de la căderea comunismului, mulți au transformat acest domeniu într-o afacere profitabilă.
Abia atunci când România și-a început pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană, s-au luat măsuri pentru a reglementa acest domeniu. Raportorul Parlamentului European pentru România, baronesa Emma Nicholson, a cerut blocarea adopțiilor internaționale din cauza faptului că mulți dintre copiii adoptați au dispărut.
-------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News