Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o minoră de 16 ani, apoi i-a oferit soacrei sale o funcție publică
WhatsApp
Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o fată de 16 ani, apoi i-a oferit mamei tinerei o funcție publică. Femeia a ajuns astfel să aibă un salariu dublu față de cel pe care îl câștiga înainte.
Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o minoră de 16 ani, apoi i-a oferit soacrei sale o funcție publică / Foto: Unsplash

Primarul orașului brazilian Araucária s-a căsătorit cu o fată de 16 ani, iar a doua zi după ceremonie și-a numit noua soacră în funcția de secretar al Culturii și Turismului.

În ciuda faptului că mariajul cu o fată de 16 ani este prevăzută de lege în cazuri excepționale, procuratura a deschis o anchetă pentru nepotism împotriva primarului Hissam Hussein Dehaini, în vârstă de 65 de ani. De ce? Soacra adolescentei trebuia să aprobe căsătoria minorei pentru ca aceasta să aibă valoare legală. Și apoi a beneficiat de ea cu ajutorul unei funcții publice. Circumstanțe, așadar, suspecte.

Tânăra câștigase titlul de Regina frumuseții din oraș


Căsătoria civilă a fost contractată pe 12 aprilie, la o zi după ce tânăra, regina frumuseții din oraș, a împlinit 16 ani, vârsta la care un minor poate oficializa legal o uniune conjugală. Dar cu o condiție: acordul prealabil al părinților.

La 13 aprilie, o zi mai târziu, a fost publicat în Monitorul Oficial al municipalității decretul prin care primarul o numea pe Marilene Rode în funcția de secretar pentru Cultură și Turism, cu un salariu lunar de 21.416 reali (aproximativ 4.232,4 dolari), după cum a relatat El Mundo.

Creșterea salariului

 

Până atunci, soacra a fost funcționar la Ministerul Educației, cu un salariu mult mai mic. Cazul a generat un scandal politic în Araucária, un municipiu din zona metropolitană a orașului Curitiba, capitala statului Paraná.

Scandalul a fost alimentat de informația potrivit căreia chiar viceprimarul din Araucaria, Hilda Lukalski Seima, a fost cea care a oficiat căsătoria în calitatea sa de șefă a registrului civil al orașului. Ambii au fost aleși în 2016 și realeși în 2020 de o coaliție de partide conservatoare.

În 2010, când a deținut o funcție anterioară, primarul a acordat numiri publice soției sale de atunci, celor două fiice ale sale și unui cumnat, subiect al unei anchete care a sfârșit prin a fi clasată. Primăria a precizat într-o notă că numirea a fost un "act discreționar al șefului puterii executive, care a considerat că funcționarul îndeplinea condițiile necesare pentru această funcție, având 26 de ani de experiență în serviciul public”, conform Il Messaggero.

La rândul său, procurorul general susține că Constituția interzice în mod expres nepotismul, adică faptul ca cei care ocupă funcții executive prin funcții publice să numească, să angajeze sau să favorizeze rude în funcții de putere publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel