Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un partid acuză Facebook că i-a BLOCAT pagina, după ce a anunțat că o susține pe Dăncilă
WhatsApp
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a hotărât în forurile statutare să o susțină pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale, potrivit unui comunicat de presă. PNȚCD acuză Facebook că a blocat pagina de Facebook a partidului, imediat după postarea anunțului. 

"Comitetul Național de conducere al PNȚCD, întrunit în data de 2 noiembrie a hotărât în unanimitate acordarea sprijinului partidului pentru candidatul PSD la Președinția României, doamna Viorica Dăncilă.PNȚCD consideră că doamna Viorica Dăncilă este singurul dintre candidați care a dovedit, în întreaga carieră politică, respectul pentru principiile și valorile democratice, într-un context extrem de dificil, în care adversarii politici au promovat sistematic și agresiv un comportament profund anti-democratic și anti-constituțional, în scopul câștigării unui avantaj prin învrăjbirea națiunii. România are nevoie azi mai mult ca oricând de un președinte dedicat construcției, echilibrului și păcii sociale, devotat valorilor și principiilor democratice și Constituției, în beneficiul tuturor cetățenilor", se arată în comunicatul de presă, semnat de președintele formațiunii, Aurelian Pavelescu.

PNȚCD îl critică, totodată, pe Klaus Iohannis, susținând că a coordonat asaltul împotriva valorilor democratice ale României.

"În fața unui puternic asalt împotiva valorilor și principiilor democratice al adversarilor politici, confruntată cu o propagandă covârșitoare fondată pe manipulare, minciună, ură și intoleranță, coordonate de președintele în funcție, domnul Klaus Iohannis și transformate în politică de stat, situație de o gravitate fără precedent, doamna Viorica Dăncilă a dat dovadă de tărie de caracter și curaj, precum și empatie pentru nevoile oamenilor și societății românești", se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

La scurt timp după ce Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a publicat pe Facebook anunțul privind susținerea Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, filiala PNȚCD Bacău a acuzat Facebook că ar fi blocat pagina de Facebook din această cauză.

"În urma publicării comunicatului de susținere a doamnei Viorica Dăncilă, pagina PNȚCD a fost blocată de către Facebook", a scris filiala Bacău, pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Alegerile Prezidentiale Vezi toate articolele
pixel