Polițiștii de frontieră din Garda de Coastă și lucrători vamali din Constanța Sud, comisari de mediu și reprezentanți ai Căpităniei Cernavodă au controlat, pe sensul de intrare în țară, un convoi format dintr-un împingător cu şase barje sosit în portul Cernavodă, din direcția Serbia.
Convoiul era format din cinci barje încărcate cu cereale şi una cu 1.054,6 tone deşeuri din fier, conform documentelor.
La controlul de frontieră s-a observat că printre deșeurile din fier se aflau şi alte tipuri de deșeuri decât cele declarate, fiind depozitate şi deșeuri a căror proveniență nu poate fi stabilită, unele chiar periculoase - componente din vehicule scoase din uz, care conțin uleiuri, emulsii și alte substanțe periculoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri), deșeuri de ambalaje din plastic, lemn, carton, materiale textile și rafie, vopsea, ebonita, anvelope din cauciuc, etc.
Astfel, s-a stabilit faptul că transferul de deșeuri nu indeplineşte condiţiile legale, iar comisarii Gărzii de Mediu au interzis tranzitarea României.
S-a întocmit lucrare penală pentru nerespectarea măsurilor în desfășurarea activității de colectare/tratare/transport deșeuri și folosirea de acte nereale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News