"Din datele de la conducerea unităţii de învăţământ, se pare că elevul a fost găsit în stare de inconştienţă de alţi elevi care au anunţat imediat conducerea şcolii. S-au deplasat împreună acolo unde fusese găsit elevul, nu dădea semne că ar răspunde, era inconştient, s-a apelat nr de urgenţă 112, a venit echipajul şi l-a preluat.
A venit şi un echipaj de Poliţie. Momentan, elevul se află la spital, nu ştim starea lui medicală. Din discuţiile purtate cu conducerea şcolii, nu reiese că elevul ar fi fost găsit în stare de inconştienţă în apropierea vreunui gard, a transmis conducerea şcolii, ci spun că a fost găsit departe de gard. Se confirmă în schimb că era în pauză.
Inspectoratul Şcolar a început o anchetă internă privitoare la acest subiect", a declarat Ionuţ Catrina, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, vineri, la Antena 3.
Câteva ore mai târziu, după ce şi-a revenit, elevul care a fost găsit în stare de inconștientă în curtea Liceului Auto din Târgu-Jiu a povestit că fumase pentru prima dată şi i s-a făcut rău.
Elevul are 16 ani, este din comuna Dănciulești și învață la acest liceu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News