Capitala Moldovei a fost unul dintre locurile în care Măđălina şi Chris au ţinut neapărat să ajungă, atunci când au decis să plece în aventura în jurul lumii. Aşa că timp de două zile au vizitat Iaşul, iar maşina lor de colecţie a atras imediat atenţia celor din trafic.
Au pornit în urmă cu două săptămâni din Italia, au trecut prin Elveţia, Lichtenstein, Austria, Slovenia, Ungaria, au venit şi în România, iar destinaţia următoare este Ucraina.
Măđălina şi Chris s-au cunoscut în urmă cu 12 ani, tot datorită pasiunii lor pentru călătorii.
„Când am terminat studiile m-am îmbarcat pe un vas de croazieră, acolo ne-am şi cunoscut. Acolo a început totul, cu pasiunea noastră de a călători", a povestit Măđălina.
„Lumea e prea mare să stai într-un singur loc", a spus Chris.
Deşi este născut în Germania şi stabilit în Italia de câţiva ani, dorinţa de a vedea cât mai multe locuri şi plăcerea de a conduce o maşină de epocă l-a adus şi la Iaşi: „De când eram mic, tatăl meu avea maşini de acest fel şi am crescut cu maşinile astea. Nu e nimic mai frumos decât să descoperi o ţară slow ride, încetişor-încetişor".
Ideea de a pleca în jurul lumii le-a venit după ce au călătorit cu o maşină asemănătoare în Balcani. Şi pentru că au văzut că se poate, au pornit într-o aventură ce îşi doresc ei să dureze doi ani.
„Totul este original la maşină. Am făcut nişte modificări lejere, am pus protecţie sub motor şi rezervor şi cam atât", a mai spus Chris.
Pentru Mădălina, călătoria în jurul lumii este un vis ce devine realitate: „Nu ştiu dacă e un loc în care vreau să ajung neapărat, chiar mi-ar plăcea să reuşim să terminăm acest tur", a spus Mădălina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News