Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un columbian plănuia să arunce în aer "obiective" strategice din România. Acționa la ordine din Rusia
WhatsApp
Un cetățean columbian a fost trimis în judecată pentru planuri de distrugere a unor obiective din România.
DIICOT

Un cetățean columbian, în vârstă de 34 de ani, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru tentativă la infracțiunea de acte de diversiune, după ce, în luna iulie 2024, ar fi plănuit să incendieze sau să distrugă prin explozie obiective de importanță deosebită din România. Acțiunile sale au fost instigate de un cetățean străin rezident în Federația Rusă, potrivit unui comunicat emis de DIICOT.

Planuri de atac documentate pe teren

Procurorii au stabilit că inculpatul a realizat o serie de documentări detaliate pentru punerea în aplicare a planului infracțional. În această perioadă, el a efectuat recunoașteri la fața locului asupra obiectivelor vizate, realizând fotografii și filmări.

„Planul infracțional nu a fost finalizat datorită intervenției organelor de poliție”, se arată în rechizitoriu.

Ancheta a relevat că inculpatul, fost militar profesionist, a fost instruit în culegerea de informații în cadrul forțelor armate din țara sa de origine.

Activitățile judiciare s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul DIICOT – Structura Centrală și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, fiind susținute de Serviciul Român de Informații.

Dosarul a fost înaintat instanței pe 13 noiembrie 2024, iar inculpatul se află în stare de arest preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
02 dec 2024, 13:36
pixel